Situatia continua sa se degradeze la granita dintre Israel si Fasia Gaza, unde doi membri ai Jihadului islamic palestinian au fost ucisi ieri de tiruri israeliene, in timp ce miscarea Hamas, aflata la putere in Gaza, se declara pregatita de razboi. Doi combatanti ai grupului radical au fost gasiti morti in zorii zilei de ieri in apropiere de Khan Younes, in sudul Fasiei Gaza, in urma focurilor trase de armata israeliana, potrivit unui comunicat al Brigazilor Al Qods, aripa armata a Jihadului islamic, dar si declaratiilor martorilor. Un purtator de cuvant al armatei israeliene a confirmat ca “soldati, sprijiniti de elicoptere, au vizat membri ai unei celule teroriste care incercau sa plaseze o incarcatura exploziva in imediata apropiere a barierei de securitate” care separa sudul Israelului de Fasia Gaza. Purtatorul de cuvant a precizat ca incidentul s-a produs in apropierea terminalului rutier Sofa si a adaugat ca armata a primit consemnul sa “nu ezite sa deschida focul” impotriva celor care incearca sa amplaseze explozibili in apropierea barierei. La cateva ore de la aceste focuri, tancurile israeliene au tras cel putin zece obuze in directia Khan Younes care au lovit trei case, fara a provoca insa victime. Aceasta intensificare a violentelor survine in preajma celei de-a doua aniversari a devastatoarei ofensive israeliene impotriva Hamas, in Fasia Gaza, soldata cu 1.400 de morti in randul israelienilor, potrivit surselor medicale palestiniene, si cu 13 morti de partea israeliana. Armata israeliana si-a multiplicat in ultimele zile raidurile aeriene impotriva gruparilor armate palestiniene din Gaza, inclusiv impotriva infrastructurii Hamas, in semn de represalii fata de tirurile de mortiere si de rachete care s-au intetit in ultima perioada. Cel putin 23 de obuze si patru rachete au fost trase saptamana trecuta din Gaza impotriva Israelului, una dintre ele ranind un adolescent. Tensiunile au fost esacaladate brusc in 18 decembrie, cand aviatia israeliana a ucis cinci combatanti islamisti palestinieni care se pregateau sa lanseze un atac cu rachete impotriva Israelului din Fasia Gaza. Hamas, care controleaza Fasia Gaza din 2007, in urma actiunii in forta impotriva Autoritatii palestiniene a presedintelui Mahmoud Abbas, a avertizat ca este pregatita de razboi, adaugand insa ca respecta armistitiul militar in vigoare de la sfarsitul operatiunii din 2007. “Daca va exista cea mai mica agresiune israeliana in Fasia Gaza vom raspunde ferm”, declarase sambata Abou Obeideh, un purtator de cuvant al Brigazilor Ezzedine al-Qassam, aripa armata a Hamas. “Armele noastre sunt mai putin numeroase decat cele ale ocupatiei israeliene, dar detinem ceva ce-l va ingrijora pe ocupator”, a sustinut el, fara a oferi alte detalii. Seful Brigazilor Ezzedine al-Qassam, Ahmed al-Jabari, a oferit o alternativa israelienilor: “Moartea sau plecarea de pe pamantul palestinian”. In aceasta saptamana, armata israeliana a anuntat ca grupari armate din Gaza au folosit recent, in premiera, o racheta anti-tanc ruseasca de tip “Kornet” impotriva unuia dintre tancurile sale Merkava. Tsahal a modificat, in urma acestui eveniment, dispozitivul de la granita cu Gaza, amplasand in special blindate dotate cu sisteme anti-racheta, a anuntat presa israeliana. Potrivit cotidianului Yediot Aharonot, Hamas dispune de rachete “Fajr-5″, cu o raza de actiune de 80 – 90 km, produse de Siria.
Guvernul japonez a aprobat un buget record
Guvernul japonez a aprobat un buget record, de 92.400 miliarde de yeni (1.100 miliarde de dolari), pentru urmatorul an fiscal, insa acesta trebuie sa treaca pana in martie de Parlament pentru a intra in vigoare. Economia nipona a fost afectata in ultima perioada de deflatie, aprecierea yenului in raport cu alte valute, cu impact negativ asupra exporturilor, si cererea redusa de consum. Bugetul convenit de guvern are ca scop stimularea economiei, dar creste datoria publica. Administrarea datoriei publice, inclusiv plata dobanzilor, si cheltuielile sociale reprezinta aproape 55% din bugetul pe anul urmator. Finantarile pentru autoritatile locale constituie 12,8%, iar restul este impartit domeniilor aparare, lucrari publice, educatie si tehnologie.
Misiunea ONU in Kosovo-implicata intr-un scandal privind traficul de organe
Serbia a cerut Tribunalului Penal International sa deschida o ancheta asupra oficialilor misiunii ONU in Kosovo, pe care ii acuza ca au ascuns probe in scandalul traficului de organe. Ministrul sarb insarcinat cu cooperarea cu tribunalul pentru fosta Iugoslavie, Rasim Ljajici, a adresat o scrisoare procurorului Serge Brammertz, in care ii cere sa-l ancheteze pe Soren Jessen Petersen, seful misiunii ONU in Kosovo in perioada 2004 – 2006. “Ne asteptam ca TPI sa deschida o ancheta impotriva responsabililor misiunii din acea vreme”, a spus Ljajici, in interviul acordat Blic. Parlamentarul elvetian Dick Marty a evocat un prezumtiv trafic de organe prelevate in Albania de la prizonierii sarbi, la finele anilor ‘90. Acest raport pune sub semnul intrebarii un grup de lideri ai fostei Armate pentru eliberarea Kosovo (UCK), din care facea parte si Hashim Thaci. Potrivit lui Dick Marty, majoritatea victimelor erau prizonieri sarbi care ar fi fost detinuti in Kosovo si ulterior dusi in Albania, in 1999 si in 2000. “Raportul lui Dick Marty vorbeste de obstructii din partea misiunii ONU”, a spus Ljajic.
Misiunea ONU in Kosovo a deschis o ancheta asupra acestui scandal in 2004, care a fost insa inchisa, in urma probelor insuficiente.














