• Adulţii cu vârsta între 18 şi 39 de ani vor beneficia anual de consultaţii de prevenţie
• Bonificaţii pentru medicii care optează să lucreze în mediul rural
• Se extind listele serviciilor medicale care pot fi acordate în regim de spitalizare de zi

Contractul-cadru care reglementează multianual condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, act normativ aprobat la sfârșitul săptămânii trecute de Guvern, va intra în vigoare de la 1 iulie 2023.
Potrivit unui comunicat al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) transmis AGERPRES, reglementările nou introduse au ca obiective principale consolidarea prevenţiei în sistemul de asigurări sociale de sănătate şi îmbunătăţirea accesului la servicii medicale prin extinderea pachetului de bază, având drept scop depistarea precoce şi tratarea în faze incipiente a bolilor.
Adulţii cu vârsta între 18 şi 39 de ani vor beneficia anual de consultaţiile de prevenţie. Tot în scopul consolidării prevenţiei, medicii de familie vor recomanda o paletă mai largă de investigaţii paraclinice de care pot beneficia gratuit asiguraţii. Mecanismul de finanţare în asistenţa medicală primară a fost modificat, astfel încât prin schimbarea ponderii plăţii per capita şi pe servicii, de la 50%-50% la 35%-65%, s-a creat posibilitatea introducerii de noi servicii de prevenţie de care vor beneficia mai mulţi asiguraţi, din grupe de vârstă mai numeroase decât în prezent.
Prin noul contract-cadru se reglementează pentru prima dată plata în funcţie de performanţă, medicina de familie fiind primul segment de asistenţă medicală pentru care se alocă o sumă din bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS) în acest scop. Astfel, medicul care va alege să îşi desfăşoare activitatea într-o localitate din mediul rural va avea o bonificaţie de 50% faţă de veniturile pe care ar putea să le obţină în mod similar în mediul urban, sau de 100% dacă în localitate nu există nici un alt medic de familie/punct de lucru. În asistenţa medicală ambulatorie clinică de specialitate, pachetele de servicii diagnostice şi terapeutice se extind, prin introducerea de noi servicii.A fost creat cadrul legal pentru creşterea accesului asiguraţilor la servicii de medicină fizică şi de reabilitare în ambulatoriu, fiecare furnizor având obligaţia de a asigura un program de activitate de 7 ore/zi, respectiv 35 ore/săptămână.
În asistenţa medicală paraclinică din ambulatoriu se extinde semnificativ pachetul de analize şi investigaţii şi se introduce posibilitatea furnizorilor de a încheia contract cu casa de asigurări de sănătate pentru punctele de recoltare mobile.Se reglementează posibilitatea decontării peste valoarea de contractată de laboratoare cu casele de asigurări de sănătate atât a analizelor recomandate de medicii de familie, ca urmare a consultaţiilor preventive acordate persoanelor asigurate cu vârsta de peste 40 de ani, cât şi a celor pentru monitorizarea evoluţiei sarcinii, se mai arată în comunicat.
Laboratoarele vor putea transmite medicului curant prin poşta electronică rezultatul analizelor şi investigaţiilor paraclinice. În asistenţa medicală spitalicească se extind listele serviciilor medicale care pot fi acordate în regim de spitalizare de zi cu peste 100 de servicii noi şi se introduce condiţia ca unităţile să asigure un program în spitalizare de zi de minimum 5 zile/săptămână şi de 7 ore/zi acoperit de prezenţa a cel puţin unui medic de specialitate.
Contravaloarea serviciilor de cazare solicitate persoanelor asigurate de unităţile sanitare cu paturi nu va putea depăşi 300 de lei/zi.
Pentru îngrijirile medicale şi paliative la domiciliu se reglementează posibilitatea acordării acestora la locaţia declarată de persoana asigurată, indiferent de casa de asigurări de sănătate la care este luată aceasta în evidenţă.
De asemenea, se introduc servicii noi şi creşte de la 90 la 180 de zile perioada pentru care asiguraţii cu vârsta sub 18 ani pot beneficia de îngrijiri medicale şi paliative la domiciliu. Pentru medicamentele compensate se introduc noi reglementări privind prescrierea biosimilarelor, atât la iniţierea tratamentului, cât şi la continuarea acestuia, precum şi obligaţia caselor de asigurări de sănătate de a monitoriza semestrial prescrierea produselor biologice.