Bulgaria este pe ultima sută de metri a drumului spre zona euro, a afirmat Iliya Lingorski, membru al Consiliului de Administraţie al BNB (Banca Naţională a Bulgariei), în timpul unui forum dedicat avantajelor adoptării euro pentru economie şi afaceri, transmite Novinite, potrivit Agerpres. „În virtutea apartenenţei Bulgariei la Uniunea bancară europeană şi a mecanismelor ale cheie – Mecanismul de supraveghere unic şi Mecanism de restructurare unic – Banca Naţională a Bulgariei participă la luarea celor mai importante decizii privind supervizarea şi restructurarea băncilor din zona euro, inclusiv băncile din Bulgaria”, a subliniat Lingorski. Ministerul de Finanţe şi Banca Naţională a Bulgariei lucrează împreună la sincronizarea activităţilor organizaţionale, tehnice şi de reglementare, pentru accesul ţării la moneda comună europeană, în condiţiile în care sunt îndeplinite deja criteriile tehnice, a explicat oficialul bulgar. „Prin urmare, suntem pe ultima sută de metri şi suntem într-un moment important şi, aş putea spune, cel mai dificil al acestui drum prin aderarea ţării noastre la Uniunea bancară europeană şi a monedei noastre naţionale, leva, la Mecanismul monetar european”, a afirmat Iliya Lingorski.
În timpul forumului a fost menţionat exemplul Croaţiei, care, după adoptarea euro la începutul acestui an, a înregistrat o creştere a economiei de 2,8% şi o reducere a inflaţiei de la 10% la 8%. Cu un produs intern brut per capita situat la jumătate faţă de media din UE, Bulgaria speră că aderarea la euro va accelera viteza cu care va reduce decalajul care o separă de ţările bogate din Occident.