Sfântul Iacob a îmbrăţişat viaţa de sihastru din tinereţe. Nu se cunoaşte locul naşterii Sfântului Iacob şi nici eparhia pe care a păstorit-o. Ştim că a fost episcop şi că, în vremea împăratului Constantin Copronim ­(741-775), a îndurat multe prigoniri şi chinuri pentru că s-a opus celor care luptau împotriva sfintelor icoane. Troparul Sfântului Iacob Mărturisitorul :” Îndreptătorule al Ortodoxiei, învăţătorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu şi al curăţiei şi luminătorule al lumii, podoaba călugprilor cea de Dumnezeu insuflată Iacob, înţelepte, cu învăţăturile tale pe toţi i-ai luminat. Alăuta duhovnicească, roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre”.