Bulgaria a declanșat o anchetă după des­coperirea într-un apartament din Sofia a unui posibil tablou necunoscut al expresionistului abstract american Jackson Pollock care ar fi făcut parte din colecția privată a lui Nicolae Ceaușescu, relatează AFP și News.ro, citate de Hotnews.
Pânza este dedicată starului hollywoodian Lauren Bacall, o prietenă a pictorului, cu ocazia împlinirii vârstei de 25 de ani, la 16 septembrie 1949, potrivit parchetului.
Alt element inedit este semnătura fostului dictator român Nicolae Ceauşescu pe spatele tabloului, care sugerează că făcea parte din colecţia sa de artă, a anunţat recent guvernul bulgar.
Tabloul, descoperit într-un apartament din Sofia luna trecută, este semnat de către artist, dar nu este regăsit în cataloagele de artă. El pare să fi fost păstrat în Grecia mulţi ani, după care a fost introdus în mod clandestin în Bulgaria, cu scopul de a fi vândut în străinătate. Ministrul bulgar de interne Ivan Demerdjiev a evocat, la postul bTV, „o autenticitate aproape sigură”.
Potrivit unor experţi citaţi de parchet, tabloul „răspunde prin stilul său, tehnica sa şi specificitatea artistică particularităţilor estetice ale operei lui Jackson Pollock din perioada 1945-1950”. O analiză a compoziţiei chimice a culorilor – o întrepătrundere de linii roşii şi negre pe fond auriu – relevă asemănări cu alte pânze, a declarat adjuncta procurorului Sofiei Desislava Petrova, care îndeamnă însă la prudenţă.
„Sute de pictori din această perioadă, dar şi falsificatori, au folosit acest colorit”, a declarat pentru AFP Vesela Radoeva, de la Galeria Naţională bulgară de Arte Frumoase. „Noi ne-am dat cu părerea, însă fără a face comentarii despre autenticitate, pentru că nu în Bulgaria, unde nu este prezentă nicio colecţie publică a pictorului, se pot pronunţa în mod definitiv specialiştii”, a subliniat ea.
În cazul în care este într-adevăr vorba despre o lucrare a lui Pollock, ea ar putea valora până la 100 de milioane de dolari, în funcţie de cota actuală a artistului, născut în în 1912 şi care a murit în 1956, au anunţat autorităţile, care revendică în acest stadiu proprietatea picturii.