Potrivit unui comunicat al Poliţíei Române, „în perioada 13-19 ianuarie 2023, poliţiştii români şi partenerii acestora de pe teritoriul statelor membre Schengen au depistat 708 persoane, 58 de autovehicule și 50 de documente ce făceau obiectul unor semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen”.
În documentul de presă amintit se mai precizează că « pe teritoriul României au fost localizate 491 de persoane care fac obiectul unor semnalări în S.I.S. (Sistemul Informatic Schengen), în urma schimbului suplimentar de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.
De asemenea, oamenii legii au pus în aplicare 16 mandate europene de arestare, fiind depistate 101 persoane semnalate de statele membre ca având refuzul intrării sau șederii pe teritoriul Schengen, 217 persoane care erau căutate în vederea participării la o procedură judiciară și 13 persoane care erau semnalate ca dispărute de partenerii din statele Schengen.
Totodată, tot din România au fost ridicate 31 de documente și au fost găsite 52 de autovehicule care erau căutate de partenerii din Spaţiul Schengen, pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cadrul procedurilor judiciare. Pe de altă parte, 217 persoane căutate de autorităţile române au fost identificate de partenerii străini pe teritoriul lor (…), dintre acestea 24 fiind urmărite de Poliţia Română, în baza unor mandate europene de arestare.
Totodată, partenerii străini au identificat pe teritoriul lor şase autovehicule și 16 documente căutate de autorităţile române, în vederea indisponibilizării sau pentru a fi folosite ca probe în cadrul unor proceduri penale».