La aproape şase luni după ce a fost atacat cu brutalitate, scriitorul Salman Rushdie se recuperează şi lansează un nou roman, lumea literară raliindu-se pentru a-l susţine, a relatează The New York Times, potrivit Agerpres. În „Victory City”, un nou roman semnat de Salman Rushdie, o povestitoare şi poetă talentată creează o nouă civilizaţie prin puterea imaginaţiei. Binecuvântată de o zeiţă, ea trăieşte aproape 240 de ani, suficient pentru a asista la ascensiunea şi căderea imperiului ei din sudul Indiei, însă moştenirea ei durabilă este un poem epic.
„Tot ce rămâne este acest oraş al cuvintelor”, scrie poeta, Pampa Kampana, la finalul epopeii sale, pe care o îngroapă într-un vas, pe post de mesaj adresat generaţiilor viitoare: „Cuvintele sunt singurele învingătoare”. Sub forma unui text al unei epopei medievale sanscrite redescoperite, „Victory City” vorbeşte despre crearea de mituri, arta narativă şi puterea persistentă a limbii. Este, totodată, o revenire triumfală pe scena literară pentru Rushdie, care s-a retras timp de mai multe luni din viaţa publică, pentru a se recupera după ce a fost înjunghiat cu brutalitate pe scenă, anul trecut, la New York, în timpul unui eveniment cultural.
Atacul asupra lui Rushdie a zguduit lumea literară. Zeci de ani, Rushdie a fost venerat nu doar ca romancier, ci şi ca simbol al libertăţii de exprimare, după ce a continuat să scrie şi să critice public intoleranţa în pofida ameninţărilor cu moartea primite în urma publicării romanului său, „The Satanic Verses” („Versetele satanice”). După ce a fost atacat, vara trecută, alţi scriitori şi personalităţi culturale şi-au exprimat indignarea şi s-au adunat la evenimente organizate în onoarea lui Salman Rushdie, împărtăşind poveşti personale despre el şi citind pasaje din romanele sale.
Acum, odată cu lansarea „Victory City”, scriitorii se raliază din nou pentru a-l susţine pe Rushdie în activitatea sa. Mulţi consideră acest moment oportun pentru a sărbători imaginaţia exuberantă şi jucăuşă a lui Rushdie, pentru a îndrepta atenţia asupra ficţiunii sale şi pentru a savura faptul că Rushdie este în continuare prezent pentru a asista la recepţia romanului său. Potrivit unor voci, mesajul general al noii cărţi – faptul că poveştile vor supravieţui ciocnirilor politice, războaielor, prăbuşirii imperiilor şi civilizaţiilor – a căpătat o rezonanţă mai profundă în lumina a suferinţei îndurate de Rushdie.
„El spune ceva destul de profund în „Victory City” „, a declarat romancierul Colum McCann, prieten al lui Rushdie. „El spune: „Nu veţi lua niciodată de la oameni actul fundamental al povestirii”. În faţa pericolului, chiar şi în faţa morţii, el reuşeşte să susţină că povestirea este o monedă pe care o avem cu toţii”, a adăugat scriitorul. Salman Rushdie a trimis cartea „Victory City” la Random House în decembrie 2021, iar editura a anunţat acest proiect în vara lui 2022, nu cu mult înainte ca Rushdie să fie atacat.