* APIA Prahova a decis prelungirea programului de lucru
N.D.

Potrivit APIA Prahova, data de 16 mai a.c. reprezintă ultima zi de primire, fără penalități, a Cererilor unice de plată în cadrul campaniei 2022, iar pentru a veni în sprijinul fermierilor, s-a decis prelungirea programului de lucru și în weekend. ”Asigurăm fermierii de întregul nostru sprijin în parcurgerea cu succes a etapelor necesare, astfel că, la nivelul Centrului Județean Prahova, respectiv a Centrelor Locale arondate județului Prahova, se va lucra și în data de 14.05.2022, programul de lucru fiind normal: 08.00-16.00. Îndemnăm fermierii să colaboreze cu responsabilii de dosar de la nivelul Centrului Județean Prahova, respectiv al Centrelor locale, pentru clarificarea/soluționarea eventualelor probleme pe care le întâmpină, astfel încât să reușească să depună cererea în termen și să evite aplicarea de penalități. Informațiile detaliate pentru accesarea fiecărei scheme de plată/măsuri de sprijin, inclusiv hărțile și listele cu unitățile administrativ-teritoriale eligibile pentru măsurile de dezvoltare rurală, dar și ghidurile adresate fermierilor, pot fi consultate la Centrele APIA și pe site-ul Agenției: www.apia.org.ro”, se arată într-un comunicat transmis de APIA Prahova. În afară de centrul județean, APIA mai are în Prahova cinci centre locale, datele de contract ale tuturor instituțiilor fiind următoarele: Centrul Județean Prahova (Ploieşti, Bulevardul Independenţei nr. 12, telefon 0244/514.518, email: apia.prahova@apia.org.ro); Centrul Local Ploiești (Str. Anton Pann nr. 7, telefon 0244/510.111); Centrul Local Câmpina (Bd. Carol I nr. 40-42, telefon 0244/372.354); Centrul Local Vălenii de Munte (Str. Nicolae Iorga nr. 158-160,telefon 0244/282.427); Centrul Local Irlați (Str. 1 Mai nr. 116, telefon 0244/271.602); Centrul Local Mizil (Str. Mihai Bravu nr. 85,telefon 0244/250.202).
Cererea unică de plată pe suprafaţă reprezintă solicitarea pe care fermierul o depune anual la Centrul Judeţean/Centrul local al APIA pentru efectuarea plăţilor în cadrul schemelor/măsurilor de sprijin pe suprafaţă. Un agricultor are dreptul să depună anual o singură cerere unică de plată pe suprafaţă, iar prin depunerea acesteia, fermierii pot accesa plăţi în cadrul schemelor de plată pe suprafaţă și plăţi pentru măsurile de dezvoltare rurală. Beneficiarii plăţilor directe pot fi persoanele fizice şi/sau persoanele juridice care utilizează terenul agricol pentru care solicită plata, în calitate de proprietari, arendaşi, concesionari, asociaţi administratori în cadrul asociaţiilor în participaţiune etc.