N. D.

Potrivit unui comunicat de presă primit la redacție, din partea Agenției de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) Prahova, până pe data de 31 ianuarie 2022 inclusiv, se pot depune cererile de plată pentru ajutorul de stat în sectorul creşterii animalelor, aferent serviciilor prestate în luna decembrie și în trimestrul al IV-lea al anului 2021. Cererile se depun la sediul Centrului Județean APIA Prahova – unde a fost înregistrată cererea inițială anuală sau se pot transmite, de către fermieri, și prin mijloace electronice (poșta electronică, fax etc). Conform APIA Prahova, cererea de plată a ajutorului de stat pentru serviciile de întocmire şi menţinere a registrului genealogic al rasei va fi însoţită de următoarele documente: memoriul tehnic cu activităţile, inclusiv lucrările efectuate pentru realizarea obiectivelor prevăzute în programele de ameliorare şi/sau conservare, aprobat de Agenția Națională de Zootehnie (ANZ); lista activităţilor, inclusiv lucrările şi tarifele acestora pentru serviciile prevăzute în luna/trimestrul pentru care se solicită ajutorul de stat, avizată tot de ANZ; facturile lunare/trimestriale în care să fie menţionate activităţile efectuate şi cuantumul acestora, precum şi perioada facturată; copia atestatului de producător, în cazul beneficiarilor persoane fizice, la depunerea primei cereri de plată; în cazul în care nu s-a eliberat atestatul de producător, dar a fost solicitat, adeverinţa emisă de aparatul de specialitate al primarului localităţii unde a fost depusă cererea, care să ateste solicitarea acestuia, cu obligaţia depunerii ulterioare a atestatului de producător până la finalul lunii în care a fost emis acesta; documentul care atestă schimbarea formei de organizare a beneficiarului serviciilor contractate, după caz; dovada contului bancar activ, dacă este cazul. ”Cererea de plată a ajutorului de stat pentru serviciile de determinare a calităţii genetice a raselor de animale va fi însoţită de următoarele documente: memoriul tehnic cu activităţile, inclusiv lucrările efectuate pentru realizarea obiectivelor prevăzute în programele de ameliorare şi/sau conservare, aprobat de ANZ; lista activităţilor, inclusiv lucrările şi tarifele acestora pentru serviciile prevăzute la art. 7 alin. (3) în luna/trimestrul pentru care se solicită ajutorul de stat, avizată de ANZ; facturile lunare/trimestriale în care să fie menţionate activităţile efectuate şi cuantumul acestora, precum şi perioada facturată; documentele justificative de încasare de la beneficiarii ajutorului de stat a sumelor corespunzătoare, în funcţie de intensitatea ajutorului de stat pentru serviciul prestat aferent lunii/trimestrului; documentul care atestă schimbarea formei de organizare a beneficiarului serviciilor contractate după caz, originalul şi copii pentru efectuarea conformităţii cu originalul de către APIA; dovada contului bancar activ, dacă este cazul. Asociațiile pot opera facturile aferente serviciilor prestate accesând următorul link: https://213.177.4.194:953/. Documentele transmise vor purta sintagma „conform cu originalul”, însușite prin semnătura solicitantului și vor sta la baza operării/ verificării datelor în aplicațiile electronice de gestionare a ajutorului de stat și la efectuarea verificărilor administrative ulterioare”, se mai arată în comunicatul de presă transmis de APIA Prahova.