În primăvară, braşovenii s-au impus la Blejoi şi au mers la baraj

Al treilea eșalon valoric național programează, pentru cele două echipe prahovene, un duel contra unor reprezentante ale județului Brașov. Cel mai interesant meci, de departe, pare a fi cel de la la Blejoi, programat astăzi la orele 17,00, unde va veni echipa ”suporterilor brașoveni”, AS SR Brașov.
După 4 puncte luate în ultimele două etape, elevii lui Răzvan Vlad speră la un nou rezultat bun, o victorie având darul de a duce echipa din Blejoi, ”în zonă de play-off”.
Cealaltă formație prahoveană, CSO Plopeni, dă piept. De la aceeași oră, în deplasare, cu Kids Tâmpa Brașov, unde, de asemenea, gruparea noastră are șanse mari să nu se întoarcă ”așa cum a plecat”, brașovenii fiind, așa cum spune și numele echipei, o formație cu mulți ”copii” în lot.

La judeţ, derbiul este Atletic United – Cornu!

Și primul eșalon județean are etapă, astăzi și mâine, cel mai important meci al etapei fiind duelul dintre Atletic United Ploiești și CS Cornu, singura echipă cu punctaj maxim, după primele 6 runde, meci programat în această dimineață, la orele 11,00. Un alt meci foarte interesant, derbi al orgoliilor, se va juca de la orele 17,00, la Bănești, unde două dintre echipele participante la play-off-ul sezonului trecut, AFC Bănești și Breaza se vor reîntâlni cu multe ambiții, în fiecare tabără, ambele grupări fiind pe traseu ascendent, în ultima perioadă.

Iată programul complet al etapei:

Astăzi, orele 11,00:
Atletic United Băicoi – CS Cornu
Petrolistul Boldești – Unirea Urlați
Ora 17,00:
CS Brazi – Voința Vărbilău
CSC Berceni – CSO Băicoi
AFC Bănești Urleta – Tricolorul Breaza
AFC Brebu – Petrolul 95 Ploiești 0-3

Duminică, 19 septembrie, ora 11.00:
AS Strejnic – Tinerețea Izvoarele
CS Mănești – CS Păulești
CSC Măneciu – CSO Teleajenul Vălenii de Munte