Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, ieri, actul normativ pentru modificarea şi completarea Legii nr. 104/2008 privind prevenirea şi combaterea producerii şi traficului ilicit de substanţe dopante cu grad mare de risc, care prevede pedepse cu închisoarea pentru producătorii, traficanţii şi pentru cei care îndeamnă la administrarea de steroizi şi hormoni de creştere, potrivit Agerpres.
„Fabricarea, producerea, experimentarea, prepararea, procesarea, transformarea, oferirea, distribuirea, vânzarea, punerea în vânzare, administrarea, livrarea cu orice titlu, trimiterea ori alte operaţiuni privind circulaţia substanţelor dopante cu grad de mare risc şi a produselor care conţin substanţe dopante cu grad de mare risc fără drept constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani şi interzicerea unor drepturi. Finanţarea săvârşirii vreuneia dintre faptele prevăzute la alin. (1) se sancţionează cu pedeapsa prevăzută pentru această faptă, limitele speciale ale acesteia majorându-se cu o treime. Îndemnul la consumul ilicit de substanţe dopante cu grad de mare risc şi de produse care conţin substanţe dopante cu grad de mare risc constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi. Dacă faptele prevăzute la alin. (1) şi (3) au avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi. Tentativa la infracţiunile prevăzute la alin. (1) şi (2) se pedepseşte”, stipulează legea.
Introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul ori exportul de substanţe dopante de risc sau cu grad mare de risc sau produse ce conţin substanţe dopante de risc sau cu grad mare de risc, fără autorizaţie emisă de autorităţile competente, se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi, iar publicitatea pentru astfel de produse, fără drept, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.
Aceste infracţiuni nu se pedepsesc dacă persoana, mai înainte de a fi începută urmărirea penală, denunţă participarea la comiterea infracţiunii. Totodată, persoana care a comis una dintre aceste infracţiuni şi care, în timpul urmăririi penale, denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit infracţiuni legate de producerea şi traficul ilicit de substanţe dopante cu grad mare de risc beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă.
Legea stabileşte şi mai multe contravenţii.