Violeta Stoica

Cu autoturismul, în traficul infernal de pe DN1, sau cu trenul, în zilele caniculare, așa cum se pare că va fi și în acest weekend, românii care s-au săturat de căldura de la mare sau de insuportabilele străzi încinse ale orașelor de la șes se pot îndrepta către stațiunile din zonele montane de pe Valea Prahovei.
Sinaia, Bușteni și Azuga ne oferă, fiecare în parte, peisaje de vis, în special în vârf de munte. Cum putem ajunge însă pe Platoul Bucegilor, la Cota 2000 din Sinaia sau pe Sorica, la Azuga? Avem de ales între cărările montane – pe traseele turistice marcate, echipați corespunzător pentru a nu da de necaz – și instalațiile de transport pe cablu, cele mai căutate pentru a ajunge pe culmile montane.
Cu telecabina din Bușteni se poate ajunge până la Babele și pe Platoul Bucegilor. Tarifele sunt pentru urcare sau pentru coborâre de 90 de lei de persoană, iar pentru copii – 50 de lei. Costul drumului cu telecabina până la Babele și înapoi se ridică pentru un adult la 170 de lei, iar pentru un copil – la 80 de lei.
Telegondolele din Sinaia, care urcă până la Cota 1400, respectiv până la Cota 2000, au tarife mai scăzute comparativ cu telecabina din Bușteni. Astfel, urcarea/coborârea spre/de la Cota 1400 cu Gondola Sinaia costă pentru un adult 25 de lei, iar pentru un copil sub 12 ani – 20 de lei, tarife identice fiind și pentru Gondola Carp – de la Cota 1400 la Cota 2000. Dus-întors, tariful pe cele două tronsoane până la Cota 2000 costă 70 de lei pentru un adult și 45 de lei pentru un copil sub 12 ani.
La Azuga, o cartelă dus sau întors cu telegondola de la Sorica costă 35 de lei pentru un adult și 20 de lei pentru un copil sub 14 ani. Dus-întors costă 50 de lei pentru un adult și 30 de lei pentru un copil sub 14 ani. La telegondola din Azuga mai există și varianta bike-pass-ului, un fel de abonament pentru iubitorii de mountain-bike, al cărui cost se ridică la 80 de lei pentru copii și la 100 de lei pentru adulți.

Sursa foto: capturi camere live www.alpinexpert.ro