F. T.

Ieri dimineaţă, oamenii legii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Călăraşi, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria din acelaşi oraş, au desfăşurat peste 30 de percheziţii în Bucureşti, Prahova, Dâmboviţa, Ilfov şi Călăraşi, pentru documentarea unei cauze ce are ca obiect comiterea infracţiunii de înşelăciune.
După cum se precizează într-un comunicat al Poliţiei Române, activitățile s-au desfășurat „în cadrul unui dosar penal aflat în instrumentarea Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Călărași (…), în care se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
Din cercetări a rezultat că, în cursul anului 2020, mai multe persoane ar fi declarat în fals activitatea desfășurată și ar fi primit, fără drept, indemnizații pentru drepturile de autor în perioada stării de urgență/alertă.
Prejudiciul cauzat este de aproximativ 200.000 de euro”.
Oamenii legii urmau să pună în aplicare, până aseară, 44 de mandate de aducere, iar persoanele depistate să fie conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași pentru audieri.