Având o nouă conducere, Primăria Ploiești pare că este ceva mai receptivă la problemele orașului, inclusiv la semnalele primite și prin intermediul mass-media, o dovadă în acest sens fiind reacţia promptă la rubrica inițiată de către ziarul Prahova sub genericul ”Instantanee din Prahova”. Astfel, după apariția în ediția din data de 16 aprilie a.c. a unei imagini cu strada Constantin Mille plină de băltoace și de noroi, autoritățile locale s-au autosesizat, din nou, așa și cum şi speram de altfel. Astfel, ieri, pe adresa redacției am primit un punct de vedere de la Primăria Ploiești, prin care eram informați despre faptul că ” urmare a apariției în ziarul Prahova a unui articol despre starea avansată de degradare a străzii Constantin Mille, precum și a informațiilor furnizate de către Direcția Tehnic Investiții, sesizarea a rămas în atenția Serviciului Reparații și Investiții Drumuri, urmând ca, în funcție de alocările bugetare pe anul 2021, să fie demarate lucrările de reparații necesare”.