Centrele de vaccinare anti-COVID vor fi deschise atât în prima, cât şi în cea de-a doua zi de Paşte, potrivit informaţiilor oferite de Comitetul naţional de coordonare a activităţilor privind imunizarea împotriva SARS-CoV-2 (CNCAV), a anunţat, ieri, ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, potrivit Agerpres.
Ministrul Sănătăţii a subliniat importanţa respectării regulilor de protecţie sanitară impuse pentru limitarea răspândirii SARS-CoV-2.
„Având în vedere că suntem în Săptămâna Mare, săptămână care are implicaţii profunde în special pentru creştinii ortodocşi, iar în weekend este Paştele ortodox fac un apel la responsabilitate: pe de o parte, să încercăm să ne protejăm cât de mult posibil, iar, pe de altă parte, dacă avem programare la vaccinare, să o respectăm. (…) Vă doresc un Paşte luminat şi multă sănătate!”, a transmis ministrul Sănătăţii.