Sfântul Porfirie s-a născut din părinţi bogaţi, în Tesalonic. La vârsta de 25 de ani a lepădat grija lumească şi s-a retras în pustia Egiptului, unde va fi tuns în monahism. După cinci ani de vieţuire la o mănăstire din Egipt, ajunge la Ierusalim. Aici va fi hirotonit preot de către Pravliu, patriarhul Ierusalimului, şi i se va încredinţa spre pază cinstitul lemn al făcătoarei de viaţă Cruci a lui Hristos. După un timp, Dumnezeu i se descoperă spunându-i: „Dă-mi Mie visteria – adică lemnul Crucii – pe care am adus-o la tine, pentru că voiesc să te însoţesc cu o mireasă cu adevărat săracă, însă bună de obicei. Iar tu, luând-o pe ea, să o împodobeşti, ca să-şi uite sărăcia cea dintâi”. Era chemarea sa la treapta de episcop ân cetatea Gaza, un loc cu multe altare păgâne. Până la Sfântul Porfirie, nimeni nu a putut să cureţe cetatea Gazei de păgânism.
Păgânii din Gaza auzind că vine Sfântul Porfire în ţinutul lor, au pus pe cale spini, gunoi, au săpat gropi, au făcut fum necurat cu scopul de a-l întoarce din cale. Tot ce se întâmpla rău în cetate era pus pe seama venirii sale. Însă, Sfântul le răspundea numai prin minuni.
Sfântul Porfire va cere ajutor de la împăratul Constantinopolului şi de la Sfântul Ioan Gură de Aur pentru a risipi templele idoleşti.
Va distruge cele opt temple idoleşti vestite din Gaza: Soarelui, Venerei, lui Apolon, Proserpinei, Ghecavei, lui Ieron, Fortunii şi lui Marnas, iar în locul unui altar închinat zeilor va construi o biserică. Aşa a făcut Sfântul Porfirie să se umple cetatea Gazei de slavă dumnezeiască. A trecut la cele veşnice în anul 420.
