„Holocaustul a lăsat cel mai negru bilanţ din istorie şi a deschis o rană care nu se va vindeca niciodată”

 

Ieri, preşedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj cu prilejul Zilei Internaţionale de Comemorare a Victimelor Holocaustului în care pledează pentru adoptarea cât mai curând a Strategiei naţionale pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, potrivit Agerpres. „Pe 27 ianuarie 1945, puţinii supravieţuitori ai Holocaustului trăiau miracolul eliberării din iadul lagărelor de concentrare de la Auschwitz-Birkenau. Pentru alte aproximativ 6 milioane de copii, bătrâni, femei şi bărbaţi, din nefericire, acest moment nu a mai venit. Holocaustul a lăsat cel mai negru bilanţ din istorie şi a deschis o rană care nu se va vindeca niciodată. Încărcaţi de povara grea că şi România are partea sa de responsabilitate pentru vina teribilă de a-şi fi asasinat proprii cetăţeni evrei şi romi, aducem astăzi un pios omagiu tuturor celor care au pierit cunoscând infernul pe pământ, alimentat de ură, dar şi puţinilor supravieţuitori care, cu neclintită verticalitate în faţa morţii, motivaţi de speranţa în ziua eliberării, au reuşit să rămână în viaţă ca să transmită lecţiile dureroase din lagărele de concentrare. Cu acest prilej, reafirmăm angajamentul de a le onora memoria şi de a nu uita. Amintirea tuturor celor cărora li s-a răpit, injust, dreptul de a exista, printre care foarte mulţi copii, bătrâni şi femei, este ţesută pentru eternitate în fibra istoriei noastre”, afirmă şeful statului în mesaj. El subliniază că „aducerea-aminte nu doar ne retrezeşte durerea, ci, în acelaşi timp, are rolul esenţial de a ne învăţa să ne ferim de capcanele inerente generate de ştergerea memoriei”. Şeful statului a mai subliniat că societăţile se confruntă cu tendinţe în creştere de radicalizare şi antagonizare. Preşedintele Iohannis afirmă că Europa se confruntă în prezent cu pericole majore – extremismul, populismul, antisemitismul – şi arată că România a dezvoltat, în ultimele decenii, o serie de politici şi instrumente pentru combaterea unor astfel de manifestări.
În acest context, el încurajează Guvernul să adopte cât mai curând Strategia naţională pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi discursului instigator la ură. „În aceste vremuri dificile pe care le traversăm, să ne amintim de Elie Wiesel şi de idealul său moral: ‘Întotdeauna trebuie să luăm partea cuiva. Neutralitatea ajută pe opresor, niciodată pe victime. Tăcerea îl încurajează pe torţionar, niciodată pe cel chinuit’. Cu mintea şi sufletul la această călăuză, îndemn toţi actorii politici responsabili să acţioneze cu mai multă hotărâre în direcţia prezervării memoriei Holocaustului, ocrotirii amintirii victimelor şi, nu în ultimul rând, să promoveze cunoaşterea adevărului despre acest genocid prin educaţie, ca instrument fundamental pentru combaterea minciunii, ignoranţei şi distorsiunii”, conchide Iohannis. Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a anunţat, săptămâna trecută, într-un comunicat de presă, că Guvernul este în etapa finală a aprobării primei Strategii Naţionale pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi discursului instigator la ură şi a Planului de acţiune pentru implementarea acestei Strategii.