Din campioana ”străinilor de fotbal”, în recordmena transferurilor autohtone!
Nu mai puțin de 17 jucători străini a folosit Petrolul Ploiești în prima parte a sezonului de eșalon secund, unul cu rezultate sub așteptări, și o clasare mai slabă ca în anii precedenți! De departe, la acest capitol al jucătorilor străini folosiți, echipa pregătită de Viorel Moldovan a stabilit un adevărat record, aproximativ unul din 5 străini folosiți în Liga a II-a de către cele 21 de echipe participante fiind… ”petrolist”!
Mai precis, conform Liga2.ro, în prima parte a campionatului au apărut pe gazon 90 de fotbaliști străini (este vorba doar despre cei care au jucat măcar un minut), iar Petrolul a ”bifat” nu mai puțin de 17 (procent de 19 %)!
La polul opus, nou-promovatele CSM Slatina și Unirea Slobozia nu au avut vreun jucător ”stranier” în teren, Slobozia transferând un prim jucător african, în această iarnă, chiar de la Petrolul (Diarra).

Mondragon – singurul columbian din eșalonul doi fotbalistic românesc – a lustruit banca, în ciuda unor… poze cu Messi, făcute în cariera sa, unde a bifat Osasuna, din Primera Division!

De menționat că, dintre cei 90 de străini din Liga II, doar 12 au jucat în cariera lor și în Liga I, anume Llullaku, Nsiah, Diogo Rosado, Acolatse, Beleck, Kitanov, Mendoza, José Casado, Plazonja, Matulevičius, Diallo și Rusu, după cum se poate observa, trei dintre ei (Kitanov, Mendoza și Beleck, adică 25%) fiind legitimați în tur la Ploiești!
Nu mai puțin de 29 de străini s-au aflat printre marcatorii ligii secunde, cel mai mult punctând petrolistul Vajushi (Petrolul), de 5 ori, în timp ce 3 jucători străini au purtat banderolele de căpitani de echipă, Eder González la Csikszereda, Pol Roigé la Petrolul și Diogo Rosado la Concordia

Ben Levy – unul dintre multele experimente
nereușite la capitolul achiziții, cu doar un meci în campionat pentru Petrolul, deja relegitimat la ”ilustra” Hapoel Umm al-Fahm, din Israel

Analiza celor 90 de străini arată următoarea ”distribuție geografică”, din punct de vedere al țărilor de unde provin: 36 de țări, cei mai mulți, 14 fiind din Moldova. Urmează apoi: 8 – Franța; 6 – Belgia; 5 – Argentina, Israel; 4 – Portugalia, Spania; 3 – Austria, Ghana, Italia, Ungaria; 2 – Albania, Camerun, Columbia, Côte d’Ivoire, Grecia, Serbia, Slovacia; 1 – Angola, Australia, Brazilia, Bulgaria, Burkina Faso, Congo, Croația, Gambia, Lituania, Japonia, Mali, Maroc, Olanda, Polonia, Rusia, Slovenia, Togo, Uruguay.
Revenind la Petrolul, să spunem că, dintre cei 17 jucători folosiți în tur, străini, doar aproximativ jumătate dintre ei se vor regăsi în lot și pentru partea a doua a sezonului, conducerea, antrenorul, suporterii, convingându-se că nu este, nici pe departe, o soluție – fotbalistic, logistic, financiar – să umpli curtea de jucători de naționalități diferite, cu CV-uri îndoielnice, probleme medicale diverse, culturi fotbalistice ”incerte” etc.
Dovada că s-a schimbat optica pe ”Ilie Oană” este dată de faptul că absolut toate transferurile iernii, deloc puține la număr (6), au fost jucători ”indigeni”, anume Pană, Bărboianu, Moise, Arnăutu, Mitrea, Lică!
Iar dintre cei ”străini petroliști” trecuți prin tricoul galben-albastru, peste scurt timp, ne vom aduce aminte la fel cum o facem și cu ”stelarii” Sarris, Kozoronis, Racu, Pierce, Gnaboyou, Neziri, Lumu sau ”ciorbele reîncălzite și… acrite”, gen Hamza sau Tamuz! Adică puțin, spre deloc!

După mai multe încercări, Petrolul a găsit titularul postului de portar în Bulgaria, un fost jucător al Astrei – Kitanov

Jucătorii străini folosiți de Petrolul în prima parte a sezonului:

1. Atacant – Steve Leo BELECK Abeka 21.02.1993 Camerun (4/0) / debutant în eșalonul secund (jucase la CFR Cluj în Liga I) – reziliat în această iarnă
2. Mijlocaș – Manuel BOTIC 19.10.1998 Austria (5/1) / debutant, transferat în această iarnă la Metaloglobus, liber de contract
3. Portar – Nicolae CEBOTARI 24.05.1997 Moldova (1/0) / debutant
4. Atacant – Sory Ibrahim DIARRA 28.02.2000 Mali (7/1) / debutant, transferat sub formă de împrumut la Unirea Slobozia, în această iarnă.
5. Mijlocaș – Sèrge Ivan EKOLLO Malolo 20.08.1998 Camerun (13/2) – împrumutat de la Astra, via Călărași, a fost transferat definitive, dispnibilizat pentru o zi, apoi reincluj în lot de Viorel Moldovan
6. Fundaș – Marian Fernando HUJA 05.08.1999 Portugalia (5/2) / debutant, are și cetățenie română
7. Portar – Gheorghi Gheorghiev KITANOV 06.03.1995 Bulgaria (7/0) / debutant, a jucat în Liga I, la Astra
8. Mijlocaș – Nir LAX 10.08.1994 Israel (11/0) / debutant
9. Mijlocaș – Ben LEVI 08.01.1996 Israel (1/0) / debutant, deținea și cetățenia română, disponibilizat după doar un meci!
10. Fundaș – Bart MEIJERS 10.01.1997 Olanda (12/1) / debutant
11. Fundaș – Bryan MENDOZA 14.03.1993 Argentina (10/0) / debutant, împrumutat de la FC Botoșani, disponibilizat în această iarnă
12. Fundaș – Jhon Steven MONDRAGÓN Dosman 15.10.1994 Columbia (3/0) / debutant – în negocieri privind rezilierea
13. Fundaș – Joeri POELMANS 08.09.1995 Belgia (5/0) / debutant, disponibilizat în aceast iarnă
14. Mijlocaș – POL ROIGÉ Rodriguez 28.01.1994 Spania (13/2), unul dintre puținii jucători rămași din sezonul trecut, a devenit chiar căpitanul Petrolului!
15. Mijlocaș – Amidu SALIFU 20.09.1992 Ghana (9/0) / debutant
16. Mijlocaș – Armando VAJUSHI 03.12.1991 Albania (11/5), al doilea jucător străin păstrat din sezonul trecut, devenit acum golgeterul echipei!
17. Mijlocaș. – Eugen ZASAVIȚCHI 24.11.1992 Moldova (1/0) / debutant, o altă prezență efemeră în lot, disponibilizat încă din vară, după doar 4 minute jucate în tricoul galben-albastru!