„Satelitul” Astrei nu a luat încă vacanţă, chiar dacă meciurile oficiale din 2020 s-au terminat, astăzi, elevii lui Bebe Bărbulescu şi Dorinel Beznea având programat un prim meci amical, în deplasare, la Moreni, prilej de a vedea la lucru jucătorii mai puţin folosiţi sau pe cei pe care clubul din „9 Mai” doreşte să-i legitimeze în perioada imediat următoare. Printre cei care se află, deja, alături de lotul echipei din Liga a III-a se numără şi Cezar Mihalache – ultima dată la CS Baloteşti, fostul junior al Petrolului, trecut apoi la Viitorul Constanţa, încercând, să „prindă trenul” către un eşalon superior, după câteva sezoane ratate.
La antrenamentul de ieri, desfăşurat pe baza „Prahova”, jucătorii de la Astra 2 au primit şi vizita fostului lor antrenor, Marius Măldărăşanu, care se află „pe ultima sută de metri” pentru obţinerea Licenţei „PRO”, cea mai înaltă calificare profesională în fotbalul românesc. Măldărăşanu şi Vali Negru – fostul său coleg de la Rapid- au asistat la antrenament, Nicuşor Croitoru şi Nae Constantin urmând să treacă şi ei „la specializare” tot la Astra, din cauza pandemiei luându-se decizia ca, pentru Licenţa „PRO”, să se înlocuiască stagiile de peste hotare, obligatorii la promoţiile anterioare, cu „ore” petrecute la echipele de prim-eşalon.