În trimestrul al treilea din acest an, numărul locurilor de muncă vacante a fost 39.300, în creştere cu peste 5000 faţă de trimestrul anterior, a transmis ieri dimineață Institutul Național de Statistică, potrivit Hotnews. Comparativ cu acelaşi trimestru al anului 2019, numărul locurilor de muncă vacante a scăzut cu 15.700. Cele mai mari rate ale locurilor de muncă vacante s-au înregistrat în administraţia publică, alte activităţi de servicii, respectiv sănătate şi asistenţă socială. Sectorul bugetar a însumat circa o treime din numărul total al locurilor de muncă vacante. Astfel, 5.700 locuri vacante s-au regăsit în administraţia publică, 5.300 locuri vacante în sănătate şi asistenţă socială, iar 2000 locuri vacante în învăţământ.
În industria prelucrătoare s-a concentrat peste 20% din numărul total al locurilor de muncă vacante (7,9 mii locuri vacante), iar rata a luat valoarea de 0,73%.
La polul opus, rata locurilor de muncă vacante a înregistrat cele mai mici valori în hoteluri şi restaurante (0,02%), producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (0,26%), respectiv industria extractivă şi tranzacţii imobiliare (0,29% pentru fiecare în parte).
Activităţile economice mai sus menţionate au avut şi cele mai puţine locuri de muncă vacante, atingând fiecare valori de până la 0,1 mii locuri vacante.
Prin comparaţie cu trimestrul precedent, cele mai semnificative creşteri ale ratei locurilor de muncă vacante s-au observat în învăţământ (+0,37 puncte procentuale), activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport (+0,30 puncte procentuale), respectiv industria prelucrătoare (+0,26 puncte procentuale).
În ceea ce priveşte numărul locurilor de muncă vacante, acesta a înregistat faţă de perioada analizată, creşteri semnificative în industria prelucrătoare (+2,7 mii locuri vacante) şi în învăţământ (+1,3 mii locuri vacante).
Cea mai relevantă scădere atât a ratei, cât şi a numărului locurilor de muncă vacante s-a regăsit în informaţii şi comunicaţii (-0,38 puncte procentuale, respectiv -0,7 mii locuri vacante
Faţă de acelaşi trimestru al anului anterior, cu excepţia activităţii de învăţământ, care a înregistrat aceeaşi valoare a ratei locurilor de muncă vacante, celelalte activităţi ale economiei naţionale au înregistat scăderi ale celor doi indicatori.
Astfel, cele mai semnificative scăderi ale ratei locurilor de muncă vacante au fost în intermedieri financiare şi asigurări (-0,72 puncte procentuale), urmate de distribuţia apei; salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare şi de activităţi de spectacole, culturale şi recreative (-0,67 puncte procentuale, pentru fiecare în parte).
În ceea ce priveşte numărul locurilor de muncă vacante, cele mai importante diminuări s-au observat în industria prelucrătoare (-5,7 mii locuri vacante), comerţ (-2,3 mii locuri vacante), respectiv sănătate şi asistenţă socială (-1,2 mii locuri vacante).