Juniorii petroliști au susținut, sâmbătă, ultimele jocuri programate pe teren propriu, în acest an, în cadrul Ligii Elitelor. „Dubla” cu Sepsi OSK Sf. Gheorghe s-a încheiat la egalitate, după ce covăsnenii s-au impus în duelul formațiilor „U19”, iar echipa „U17” a semnat revanșa pentru „găzari”.
„Cuplajul” de la Brazi a fost deschis, conform obiceiului, de meciul echipelor „U19”, în care Sepsi Sf. Gheorghe s-a impus cu 2-1, după ce, la pauză, cele două formații se aflau la egalitate, 0-0. Golul formației noastre a fost marcat de către Cristian Lixandru (penalti), antrenorul Victor Roșca folosind următorii jucători: Andrei Stănescu – Andrei Șerban, Alexandru Baron, Octavian Mănescu, Antonio Popa, Cristian Lixandru, Iulian Duță (80 Bogdan Antonescu), Narcis Ghiță, Nicholas Stănescu, Dan Stoica, Gabriel Stoica (80 Ionuț Pop).
În schimb, formația „U17” a clubului nostru a bifat cel de-al treilea succes consecutiv, câștigând, cu scorul de 3-2 (1-1), duelul cu Sepsi Sf. Gheorghe. Eroul „lupișorilor” a fost Sebastian Bălașa, marcatorul tuturor celor trei goluri (min. 32, 61 și 71), de remarcat fiind,

Sebastian-Bălaşa a dat toate cele 3 goluri ale ploieştenilor, în meciul dintre Petrolul şi Sepsi la Under 17

în același timp, și prestația portarului Andrei Jercălău, cel care, în ultimele minute, a parat o lovitură de pedeapsă, securizând, astfel, victoria formației sale. În această partidă, antrenorul Gheorghe Liliac a apelat la Andrei Jercălău – Rafael Popovici, Ionuț Vasile, Daniel Andrei, Andrei Sîrbu, Albert Dima, Mihnea Rădulescu, Alexandru Tudose (87 Vlad Balea), Leonard Grigore (87 Cristian Leonte), Sebastian Bălașa (77 Eduard Vuță) și Mario Alecsandru (61 Alexandru Cazan).

Un meci până la vacanţă

Juniorii Petrolului se pregătesc de vacanţă, la sfârşitul acestei săptămâni fiind programată ultima etapă din „chinuitul” 2020, ploieştenii urmând să meargă pe terenul celor de la Kids Tâmpa Braşov (club aflat aproape de coada clasamentului, la ambele categorii de vârstă), pentru ultimul joc oficial din acest an.
Apoi, întrecerea se reia la jumătatea lui martie, anul viitor, când, toată lumea speră în… revenirea la normal şi, de ce nu, inclusiv la demararea competiţiilor juvenile la toate nivelurile, fără testări care au secătuit bugetele, costurile pentru acest tur de campionat, doar la acest capitol, al testelor anti-covid fiind de aproximativ 10.000 de euro, pentru fiecare club!

Liga Elitelor U19 – Meciurile Etapei 9

Fotbal Club FCSB SA 8 – 0 Kids Tâmpa Braşov
Petrolul Ploieşti 1 – 2 Sepsi OSK Sfântu Gheorghe
FC Voluntari SA 1 – 3 Concordia Chiajna
Viitorul Constanta SA 10 – 1 AFC Botoşani
Academica Clinceni 3 – 1 ACS Sport Team Bucureşti
Dinamo 1948 SA 4 – 0 LPS Buzău

Clasament Etapa 9

Loc Echipa M V E I Gol Pct
1. Viitorul Constanta SA 9 8 0 1 42-6 24
2. Fotbal Club FCSB SA 9 8 0 1 40-10 24
3. Concordia Chiajna 9 6 0 3 21-14 18
4. Academica Clinceni 9 5 1 3 21-17 16
5. AFC Botoşani 8 3 3 2 18-21 12
6. Dinamo 1948 SA 9 3 2 4 16-10 11
7. Sport Team Bucureşti 9 3 2 4 12-15 11
8. FC Voluntari SA 8 3 1 4 11-14 10
9. Sepsi OSK Sf. Gheorghe 9 3 1 5 7-25 10
10. Petrolul Ploieşti 9 3 0 6 17-25 9
11. ACS Kids Tâmpa Braşov 9 1 1 7 10-33 4
12. LPS Buzău 9 1 1 7 10-35 4

Liga Elitelor U17 – Meciurile Etapei 9

Fotbal Club FCSB SA 9 – 2 ACS Kids Tâmpa Braşov
Petrolul Ploieşti 3 – 2 Sepsi OSK Sfântu Gheorghe
FC Voluntari SA 4 – 3 Concordia Chiajna
Viitorul Constanta SA 7 – 0 AFC Botoşani
Academica Clinceni 1 – 2 Sport Team Bucureşti
Dinamo 1948 SA 4 – 0 LPS Buzău

Clasament Etapa 9

Loc Echipa M V E I Gol Pct
1. Fotbal Club FCSB SA 9 9 0 0 56-8 27
2. Viitorul Constanta SA 9 8 1 0 40-8 25
3. Dinamo 1948 SA 9 6 1 2 28-16 19
4. Academica Clinceni 9 5 1 3 15-11 16
5. Petrolul Ploieşti 9 5 0 4 23-24 15
6. Sport Team Bucureşti 9 4 0 5 14-19 12
7. Concordia Chiajna 9 4 0 5 17-24 12
8. Sepsi OSK Sf. Gheorghe 9 4 0 5 11-20 12
9. LPS Buzău 9 3 0 6 13-24 9
10. ACS Kids Tâmpa Braşov 9 2 0 7 15-26 6
11. FC Voluntari SA 8 1 1 6 11-24 4
12. AFC Botoşani 8 0 0 8 4-43 0