N.Dumitrescu

Copreședintele USR PLUS, europarlamentarul Dacian Cioloș, s-a aflat pe data de 5 septembrie în Prahova, municipiile Ploiești și Câmpina fiind primele localități din provincie în care acesta a prezentat, în cadrul campaniei electorale, alături de candidați, priorităţile Alianţei USR PLUS pentru alegerile locale din această toamnă. Evenimentul electoral de la Ploiești a avut loc pe platoul din faţa Palatului Administrativ, în prezența a câtorva zeci de membri și simpatizanți ai alianței menționate, alături de Dacian Cioloş fiind prezenți și candidații la funcția de primar din cele două municipii din județ – Răzvan Enescu, la Primăria Ploiești, respectiv Cătălin Florescu, la Primăria Câmpina. Susținând că dacă românii vor ieși la vot va fi șansa ca țara să scape de ”virusul corupției”, Dacian Cioloș a declarat: „Vrem modernizare, şi nu baronizare, aşa cum am avut în ultimii 30 de ani. Vrem o administraţie cinstită, pe merit, nu corupţie şi nepotism în funcţii publice. Acum e momentul să facem această schimbare şi 27 septembrie poate să fie momentul unui alt început. Dacă pe 27 septembrie venim la vot, putem scăpa de alți viruși care ne bântuie de ani de zile, de virusul corupţiei, al şmecheriei, al indiferenţei şi al lipsei de profesionalism”. Adăugând că obiectivul Alianţei USR PLUS este modernizarea ţării, eliminarea „baronizării” şi a corupţiei, acesta a mai specificat: ”Alianţa USR PLUS, prin candidaţii noştri la alegerile locale, va face pe 27 septembrie o breşă în administraţia publică. Tocmai de aceea, obiectivul nostru e să avem primari, consilieri în toate consiliile locale pentru că, atâta vreme cât în aceste structuri vor fi şi oameni cinstiţi, oneşti, competenţi, profesionişti, cei care până acum au făcut şmecherii ascunse de ochii cetăţenilor nu o să mai poată face lucrul acesta. Aici mă refer la toată clasa politică de până acum”. În acest context, fostul premier a arătat că alegerile locale şi parlamentare de anul acesta sunt mai importante decât oricând, având în vedere actualul context creat de pandemie. ”Din păcate, în România această pandemie vine pe fondul unei slăbiciuni a statului, a administraţiei publice, a calităţii administraţiei publice. Și asta se vede mult mai mult în România decât în alte ţări din Uniunea Europeană în lipsa de organizare, în nesiguranţa oamenilor, în lipsa de predictibilitate. Problemele pe care le avem noi nu pot fi rezolvate doar prin decizii imediate, avem nevoie de reforme mai profunde. Am văzut încă de pe vremea guvernării PSD slăbiciuni alte statului și multe cazuri în care cetăţenii arătau că şi-au pierdut încrederea în stat. De aceea, aceste alegeri locale, şi apoi cele parlamentare de la începutul lunii decembrie, sunt mult mai importante pentru România decât au fost oricând în ultimii ani, nu doar pentru că trecem prin această pandemie, dar pentru că, dacă noi vedem momentele astea de criză şi ca oportunitate, acum e momentul să facem nişte schimbări profunde care să aducă mai multă siguranţă oamenilor şi mai multe oportunităţi de dezvoltare pentru România”, a mai declarat Dacian Cioloș.