Cel mai tânăr internaţional prahovean, Vlad Stancovici (nr. 7), a dat Ploieştiul pe... Capitală

Doi tineri și talentați jucători ai grupării ploieştene Petrosport îşi vor continua cariera fotbalistică în Capitală. Este vorba despre frații Stancovici – Victor, component al echipei naţionale Under 15, fiind cel mai tânăr internațional al județului nostru, precum şi fratele său, Vlad, mai mic de vârstă- care au făcut obiectul unor transferuri către FCSB, clubul patronat de Gigi Becali dorind să-și creeze o pepinieră de juniori puternică, investind sume importante în acest proiect care are ”baza” la Berceni, acolo unde s-a amenajat o modernă academie de fotbal.

Fraţii Stancovici vor lucra, după ani buni, cu alţi antrenori decât Cojocaru
Fraţii Stancovici vor lucra, după ani buni, cu alţi antrenori decât Cojocaru

Victor Stancovici s-a remarcat în ultimii ani drept un jucător de mare perspectivă, fiind declarat în mai multe rânduri cel mai bun jucător al diverselor turnee la care a a participat alături de Iulian Cojocaru, antrenorul său de la Petrosport. Evoluțiile sale bune și foarte bune l-au dus și în postura de a fi singurul jucător prahovean selecționat în cea mai tânără Națională a României, echipa de Under 15, unde a debutat în ”dubla” disputată cu Moldova, înainte de pandemie.
Acum, cei doi frați Stancovici merg la FCSB, urmând același ”traseu” ca și internaționalul de junior Ianis Stoica, de exemplu, care a semnat cu FCSB tot după o legitimare la Petrosport, fiind debutat în echipa de seniori a bucureștenilor chiar, după care a fost împrumutat la Călărași, Petrolul, respectiv Metaloglobus.
De ce, în Ploiești, nu reușește nimeni să ”adune” jucătorii de perspectivă, este un alt subiect…