Florin Tănăsescu

 

Căprarul fuma. Îşi mângâia mustaţa, deşi nu avea. Lângă el, mandolina. Căruţa stătea. Pe codirlă era unul. Cîţu îl chema. Timpul trecea. Lumea, cruce cu limba-şi făcea şi se amuza: „Bre, se mişcă căruţa ?”
– Mergeeeee… Se-nvârte roata… Da’ ce să-nţeleagă gloata?

– Cu ce viteză, maică ?, întreabă o babă care mergea agale la praşilă, trecând pe lângă ei ca acceleratul prin gară.
– Cu a propagandei electorale, mamaie !, vine răspunsul căprarului.
– Cu a luminii, explică ambasadorul României pe Marte.
– Ba cu a beznei, îşi dă cu părerea consulul de pe Pluto. Este un atelaj hipo aerian. Nu are nicio legătură cu ţara.
Timpul trece. Căprarul aţipeşte. Ţigara se stinge. Mandolina tace. Buciumul sună a jale.
– Bă, ia dă-te mai hacana! Ia şi chitara. Preiau eu frâiele!, se enervează Olguţa.
Jean de la Craiova este de acord cu ea.
– Tăriceanu cântă: „Aoleu, ce să mă fac Doamne, eu?/ Se mărită Mona mea/ Nu ştiu, Doamne, ce-i cu ea.”.
– Ce-ai mă? Ai tras „Mona” de dimineaţă la măsea?, se trezeşte Anisie din rândul patru, banca de la geam.
– Neah, trăieşte din amintiri, doamnă!, răspunde elevul Dima, dintr-a şaptea. S-a legat şi de prietena mea.
– Bă, ăsta cu geaca. Vela! Fă ceva să urnim odată căruţa asta!, sună trompeta deşteptării de la Cotroceni.
– Despescule !, ordonă la rându-i Marcel. Ia vezi cum ne integrăm  în traficul european cu atelajul hipo aerian !
– Cîţule, mişcă-te de pe codirlă, pe oişte!
– De ce, mă?
– Iete d-aia. Ordinul nu se discută. Doar ţara se execută !, îl avertizează Bogdan, pocnind cu pliciul în plan vertical, pe lângă carul cu boi.
– O punem la zid?
– Încă nu ! Deocamdată băgăm căruţa în manşalier!
– Marşarier se zice, monşer. Am învăţat şi eu ceva de când eram pe capră, la Suceava, în Hunedoara!, îi corectează Viorica. Apoi exclamă: „Africa!”
– Se zice Evrika, stimată doamnă !
– Are dreptate doamna. Spre Africa se-ndreaptă ţara. Spre lumea a treia!, zice femeia care se-ntorcea cu sapa, de la praşila a doua.
– Mamaie, ţi-a cerut cineva părerea? Ai prins sonor!
– Avion, cu motor, ia-mă şi pe mine-n zbor!, strigă o puştoiacă. Era Turcanca.
– Urcă, fată! În căruţa-teleguţa -ţară avem loc doar noi, adepţii rotirii cadrelor. Nu şi a roţilor.
Atelajul hipo o ia-ndărăt. Adică la vale. Se propteşte şi rămâne înţepenit într-un gard. În ţara Evrika. Sau Africa.
Aşa stau lucrurile acolo unde boul din dreapta zice „Hăis!”, iar plăvanul din stânga – „Cea!”
De-a-ndoaselea.