V. Stoica

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a desfăşurat, în a doua jumătate a lunii iunie, sute de controale pentru a verifica, la nivelul întregii țări, respectarea prevederilor legale privind protecția consumatorilor la service-urile auto și la comercializarea/promovarea autoturismelor și pieselor auto în cadrul spațiilor aferente showroom-urilor.
Potrivit ANPC, au fost controlaţi 386 operatori economici, constatându-se abateri la mai mult de o treime dintre aceştia, ceea ce înseamnă că proprietarii de autoturisme și alte tipuri de autovehicule trebuie să fie foarte atenți la ce service-uri auto apelează pentru a-și verifica sau repara mașinile.
În Prahova, de exemplu, comisarii ANPC au găsit cazuri de service-uri auto care nu aveau nicio dovadă că aparatura folosită este verificată metrologic, implicațiile putând fi foarte grave!
Comisarii ANPC au dispus, la nivel național, aplicarea a 134 avertismente şi 123 amenzi contravenţionale în valoare de 496.500 lei pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor, fiind oprite definitiv de la comercializare mărfuri neconforme în valoare aproximativă de 55.000 lei.
În alte zone din țară, s-au descoperit probleme și mai mari, precum constrângea consumatorilor să accepte condițiile contractuale, respectiv a renunțării la exercitarea dreptului de proprietate asupra autovehiculului și anume, a nu putea ridica autovehiculul reparat în cazul neachitării integrale a facturilor de reparație aferente acestuia indiferent dacă aceste facturi sunt achitate de către consumator sau de către o firmă de asigurări care a acceptat devizul de reparație; prezența în cotract a penalităților doar din partea consumatorilor!