George Marin

…al acestei primăveri vine de la Constanța. Petrolul va lupta astăzi, de la orele 13.00, pe stadionul Ilie Oană, împotriva unei echipe care a trecut prin același purgatoriu prin care a trecut și echipa noastră, cel al restructurării și, implicit, al jocurilor susținute pe coclauri. Având același gen de trecut, desigur și aspirațiile sunt asemănătoare. De fapt, este una singură, din care derivă toate: promovarea în prima ligă. Staff-ul tehnic și jucătorii sunt mobilizați. Știu și ei, cu toții, că Farul dorește în aceeași măsură victoria în jocul de astăzi. „Suntem în fața unui joc dificil și, în același timp, important. Întâlnim un adversar cu un moral bun după o victorie concludentă și un joc bun (n.n. – contra Concordiei Chiajna). Dar avem și noi atuurile noastre. Cred că suntem într-un moment bun. Vreau să găsesc la jucătorii noștri aceeași implicare, responsabilitate și dăruire pe teren și sunt convins că, fotbal Petroluldacă lucrurile vor sta așa, noi vom fi cei câștigători” – a spus Costel Enache, prefațând meciul contra constănțenilor. „Ar fi o mare greșeală din partea noastră să cădem în automulțumire după meciul trecut și să tratăm meciul cu lejeritate” – a completat tehnicianul petrolist.
Prezent în conferința de presă premergătoare meciului, fundașul central nou sosit în echipă, Andrei Răuță, a spus: „Jucăm acasă și trebuie să avem o atitudine bună în fața unor adversari care practică un joc destul de agresiv și, în același timp, foarte direct, dar și pe zonele laterale. I-am analizat, le știm punctele tari și pe cele slabe. Noi ne-am pregătit foarte bine și sperăm să avem aceeași atitudine ca în meciul cu Dunărea astfel încât, la sfârșitul partidei cu Farul, să obținem cele trei puncte”.
Puncte pe care le așteaptă întreaga suflare petrolistă.