Violeta Stoica

Cea de-a doua ediție a Galei de Excelență a Învățământului Prahovean, ce va fi organizată în scurt timp de Consiliul Județean Prahova, va veni cu premii mai mari pentru elevii olimpici și pentru profesorii care i-au pregătit.
La propunerea președintelui Consiliului Județean Prahova, Bogdan Toader, și a membrilor Comisiei de Învățământ din CJ Prahova, ieri a fost aprobat regulamentul privind organizarea galei din acest an.
În cadrul evenimentului, vor fi premiați elevii și profesorii îndrumători ai acestora care, în cursul acestui an, au obținut distincții în cadrul concursurilor și olimpiadelor școlare naționale și internaționale, dar și în cadrul concursurilor sportive școlare.
Premiile vor fi departajate în acest an în funcție de importanța concursurilor și a olimpiadelor școlare. Astfel, pentru concursurile și olimpiadele naționale, pentru locul I va fi primită suma de 933 de lei, pentru locul al II-lea – 711 lei, pentru locul III – 500 de lei, pentru locul IV (mențiune) – 350 de lei, iar pentru mențiuni speciale – 250 de lei. Pentru rezultatele obținute la concursurile și olimpiadele internaționale, cuantumul premiilor crește substanțial, astfel că pentru locul I va fi alocată suma de 2156 de lei, pentru locul II – 1600 de lei, pentru locul III – 1115 lei, iar pentru mențiune – 822 de lei.
Pentru concursurile sportive școlare, ocupanții locului I vor obține 933 de lei, pentru locul II – 711 lei, pentru locul III – 500 de lei, pentru locul IV (mențiune) – 350 de lei, iar pentru mențiuni speciale – 250 de lei.
Elevii care au obținut mai multe rezultate deosebite la concursuri școlare, la olimpiade sau la concursuri sportive școlare, la aceeași disciplină, vor fi premiați o singură dată, pentru cel mai bun rezultat.
Pe de altă parte, dacă elevii au avut rezultate deosebite la mai multe discipline, vor fi premiați pentru fiecare în parte.
Profesorii vor fi premiați o singură dată, pentru cea mai mare distincție obținută de către elevii pe care i-au pregătit.