F. T.

La sfârșitul săptămânii trecute, polițiști de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice au definitivat cercetările într-un dosar penal în care este anchetată o prahoveancă în vârstă de 30 de ani, bănuită de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
Potrivit unui comunicat de presă al IPJ Prahova, „în ziua de 22 august 2019, inculpata a fost prinsă în flagrant când primea suma de 4.100 lei de la o persoană căreia îi promisese că îi va facilita obținerea unei finanțări europene pentru înființarea unei fabrici de dulcețuri, folosindu-se de o identitate falsă și de mai multe emailuri care păreau a proveni din partea unei persoane care se ocupa în realitate de acordarea finanțărilor”.
Dosarul penal a fost înaintat procurorilor prahoveni pentru continuarea cercetărilor.
Tot angajați ai aceluiași Serviciu de Investigare a Criminalității Economice, și tot la sfârșitul săptămânii trecute, au mai înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, un alt dosar penal în care sunt vizați patru prahoveni, aceștia fiind bănuiți de săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată. În legătură cu această speță, IPJ Prahova precizează: „Din probatoriul administrat, s-a stabilit faptul că doi dintre aceștia ar fi determinat administratorul unei societăți comerciale să emită facturi fictive către un alt agent economic, facturi ce simulau vânzarea cantității de 270.000 litri ulei de floarea soarelui, în valoare totală de 1.456.380 lei. Prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului prin săvârșirea infracțiunii este de 469.800 de lei”.