Violeta Stoica

Programul de modernizare și înzestrare a Armatei Române, inițiat de ceva vreme de Ministerul Apărării Naționale, cuprinde – pe lângă achiziția de echipamente de luptă – și modernizarea unităților militare care mai există pe teritoriul țării.
Trei cazărmi din Prahova (una din Ploiești și două din Brazi) au intrat în atenția reprezentanților ministerului de resort, în maximum doi ani urmând să fie făcute investiții majore în cele trei obiective militare.
Unul dintre obiectivele strategice ale politicii de apărare pentru perioada 2019-2022 îl reprezintă modernizarea și adaptarea Armatei României la riscurile specifice actualului context geopolitic, precum și consolidarea profilului de partener strategic relevant al Romaniei la nivelul NATO, al UE și în cadrul parteneriatului strategic cu SUA.
Despre creșterea capacității operaționale a Armatei României, atât prin cumpărarea de tehnică de luptă, prin revigorarea industriei de apărare – inclusiv cea prahoveană -, dar și prin modernizarea bazelor militare existente s-a vorbit de mulți ani, însă acum MApN a venit cu propuneri concrete de investiții și în cazărmile din județul nostru.

Ministerul Apărării Naționale se află în procedura de achiziție pentru parafarea contractelor de realizare a unor investiții în trei cazărmi din Prahova – 763 Ploiești (unde a funcționat Şcoala de Aplicaţie pentru Radiolocaţie) și 1303 și 5089 Brazi. Cele trei imobile vizate pentru modernizare fac parte din cele două loturi de lucrări ce vor fi realizate în următorii doi ani la Ploiești și la Brazi, fiind structurate în funcție de necesitățile Armatei Române.
Potrivit documentației de atribuire, cele trei obiective de investiții au fost evaluate la aproximativ șase milioane de euro, cea mai mare parte a fondurilor urmând să ajungă la cazarma de la Ploiești, pentru construirea de noi pavilioane. Realizarea acestei investiții este necesară, conform reprezentanților Ministerului Apărării Naționale, pentru asigurarea tehnicii militare ce va intra în dotarea Batalionului 96 LAROM „Mircea Voievod” din Ploiești, constituind pe termen lung “un element de sprijin logistic esențial al sistemelor de armament contribuind semnificativ la îndeplinirea cerințelor operaționale specifice”. După demolarea a două dintre pavilioanele existente în prezent, pe lângă modernizarea utilităților, aici vor fi construite pavilioane specifice pentru adăpostirea tehnicii militare.
mapnPe de altă parte, în celelalte două cazărmi intrate în această procedură de achiziție, ambele situate pe raza comunei Brazi, vor fi realizate investiții pentru depozitarea de materiale periculoase, respectiv două pavilioane cu destinația de magazii, plus diferite anexe destinate activității militare specifice.
Conform caietului de sarcini al achiziției, publicat în SICAP, procedura va fi restrânsă online, în prima etapă fiind selectați candidații care îndeplinesc cerințele impuse de autoritatea contractantă. După transmiterea de invitații de participare și a studiilor de fezabilitate tuturor candidaților selectați, va avea loc evaluarea ofertelor depuse de către aceștia.
Pentru ambele loturi, autoritatea contractantă a impus o serie ce cerințe specifice. Astfel, firmele care doresc să participe la realizarea pavilioanelor noi în cadrul cazărmii de la Ploiești trebuie să vină cu dovada concretă a realizării unor lucrări specifice în ultimii cinci ani, inclusiv, printre altele, de construcții destinate depozitării de materiale explozive, rețele rutiere, electrice și altele cerute prin fișa de date.
Și pentru investițiile de la Brazi, cerințele sunt similare, iar ofertanții vor trebui să dovedească experiența solicitată: lucrări recepționate pe obiecte, însoțite de proces verbal de recepție, lucrări recepționate însoțite de proces verbal la terminarea lucrărilor și lucrări recepționate însoțite de proces verbal de recepție finală.

Sursa foto: www.mapn.ro