N. D.

În perioada 4-10 noiembrie 2019, la Ploieşti se va organiza o nouă ediţie, a IX-a, a Festivalului Internațional de Teatru „Toma Caragiu”. Programul manifestării cuprinde, pe lângă spectacolele de teatru, lansări de carte, concerte, spectacole stradale, care se vor desfășura în diferite zone ale oraşului, dar și în spaţii neconvenționale, respectiv pe scena Teatrului „Toma Caragiu”, în sala Teatrului de Animație pentru copii şi tineret „Imaginario”, în sala Casei de Cultura a Sindicatelor Ploiești, la Berăria Teatrului, în showroom-ul BMW Proleasing Motors Ploiești, dar și în mijloace de transport. Spectacolele care vor putea fi văzute aparțin unor teatre și companii de prestigiu din țară și din străinătate, acestea purtând semnătura unor regizori cunoscuți precum Alexandru Dabija, Victor Ioan Frunză, Răzvan Mazilu, Vlad Massaci, Andrei şi Andreea Grosu, Vlad Cristache, Suren Shahverdyan, pe scenă urmând să urce artiști îndrăgiți, printre care Marcel Iureș, George Mihăiță, Mihai Bendeac, Șerban Pavlu, Andi Vasluianu, Anca Dumitra, Silviu Biriş, biletele fiind puse deja în vânzare, cu prețuri cuprinse între 30 şi 70 de lei. Programul Festivalului Internațional de Teatru „Toma Caragiu” Ploieşti este următorul: * 4 noiembrie, ora 18:00, Pietonala Teatrului „Toma Caragiu”: piesa “De început”, regia Vlad Trifaș; ora 18:30, Sala Teatrului „Toma Caragiu”: “Salba Dracului”, de Vasile Alecsandri; ora 20:30,Sala Teatrului de Animație „Imaginario”: One man show „Mihăiță. Reconstituirea unei vieți”, text și regie: George Mihăiță, urmat de lansarea de carte „Mihăiță. Reconstituirea unei vieți”, de Doina Papp; * 5 noiembrie, ora 18:30, Sala Teatrului „Toma Caragiu”: “Carmen”, după Prosper Mérimée, regia: Suren Shahverdyan; ora 20:00 – Sala Teatrului de Animație „Imaginario”: “Punto y Coma”, regia Ruben Rio; * 6 noiembrie: ora 18:00, Sala Teatrului de Animație „Imaginario”: “Punto y Coma”, regia Ruben Rio; ora 18:30, Sala Teatrului „Toma Caragiu”: “Moș Nichifor”, după „Moș Nichifor Coțcariul” de Ion Creangă, regia: Alexandru Dabija; ora 19:00, Sala Casei de Cultură a Sindicatelor Ploiești: “Familia Addams”, libret de Marshall Brickman & Rick Elice, muzica și versurile Andrew Lippa, regia Răzvan Mazilu; * 7 noiembrie, ora 18:00, – Sala Teatrului de Animație „Imaginario”: “Deux rien” – teatru gestual, dans și mimă; ora 18:30, sala Teatrului „Toma Caragiu”: “Nunta lui Krecinski”, după A. V. Suhovo-Kobîlin, regia Mihai Bendeac; ora 20:00, Curtea Berarilor Timișoreana: “Rendez-vous la Ploiești”, concert Silviu Biriș; * 8 noiembrie, 0ra 17:30, foaierul Teatrului „Toma Caragiu”: Lansare de carte „Colierul din bomboane de colivă”, de Mircea Dinescu; ora 18:30, Sala Teatrului „Toma Caragiu”: “Billy Șchiopul”, de Martin McDonagh, regia Vlad Massaci, ora 20:30, pietonala Teatrului „Toma Caragiu”: Spectacol cu foc și muzică susţinut de Handpan Project ; * 9 noiembrie: ora 16:00, Showroom Proleasing: “The Sunset Limited”, de Cormac McCarthy, regia: Andrei și Andreea Grosu; ora 17:30, Sala Teatrului de Animație „Imaginario”: “BASMa Curată”, concept și coregrafie Arcadie Rusu; ora 17:30, pietonala Teatrului „Toma Caragiu”: Spectacol cu foc și muzică suţinut de Handpan Project; ora 18:30, Sala Teatrului „Toma Caragiu”: “Vrăjitoarele din Salem”, de Arthur Miller, regia Vlad Cristache. * 10 noiembrie : la orele 14:00 şi 16.00, într-un mijloc de transport, troleibuz sau tramvai, la alegerea regizorului, este programat spectacolul itinerant “S-a întâmplat într-o joi”, de Elise Wilk, regia Eugen Gyemant; ora 17:00, Sala Teatrului de Animație „Imaginario”: “Această Sonia”, de Lia Bugnar; ora 18:30, sala Teatrului „Toma Caragiu”: “Zbor deasupra unui cuib de cuci”, de Dale Wasserman; ora 21:30, pietonala Teatrului „Toma Caragiu”- închiderea festivalului, în cadrul căreia este programat şi un foc de artificii.