Violeta Stoica

Sediul Serviciului Român de Informații Prahova, aflat gard în gard cu Stadionul „Ilie Oană”, a devenit centrul de comandă pentru “intelligence-ul” din patru județe din sudul României.
Potrivit anunțului oficial făcut de Serviciul Român de Informații, de la 1 septembrie, instituția s-a reorganizat, astfel că au dispărut structurile județene, cărora le-au luat locul cele regionale. Unitățile teritoriale nu mai sunt organizate la nivel județean, ci sunt structurate pe 11 regiuni, prin apariția tot atâtor direcții regionale de informații, cu competențe pe zona mai multor județe.
Astfel, ca urmare a acestei reorganizări, Direcția Județeană de Informații Prahova s-a transformat în Direcția Regională de Informații Muntenia, cu sediul la Ploiești. Aria de acoperire și de competență se va întinde pe raza județelor Prahova, Argeş, Dâmbovița şi Teleorman.
Așadar, de la Ploiești, ofițerii de informații vor veghea asupra a tot ce mișcă în județele menționate, ceea ce înseamnă că puterea Prahovei va crește, din punctul de vedere al obținerii și deținerii unor informații care țin de securitatea națională.
Potrivit Serviciului Român de Informații, soluţia reorganizării a fost validată în cadrul unui proces de testare în format pilot ce a avut loc pe parcursul anului 2018, iar noul format “este menit să ofere cadrul instituțional pentru adaptarea activității SRI la dinamica amenințărilor actuale. De asemenea, un obiectiv important al reorganizării în format regional este reprezentat de optimizarea fluxurilor de informare către beneficiarii legali”.
În prezent, conform datelor oficiale, SRI este în căutare de personal specializat în IT&C, psihologi, traducători, medici, infirmiere, îngrijitoare în unităţile sanitare aparținând acestui serviciu de informații, soldați / gradați profesioniști și subofiţeri operativi la Brigada Antiteroristă. Trebuie remarcate însă condițiile drastice impuse de către SRI la selecția de personal, care implică inclusiv că vor fi “luați la puricat”, preventiv, toți apropiații aspiranților la ocuparea unui post în cadrul structurilor Serviciului Român de Informații.