Esplanada din faţa Notre-Dame, monumentul simbol al oraşului Paris care a fost afectat de un incendiu de amploare pe 15 aprilie, ar putea fi redeschisă publicului săptămâna viitoare, au anunţat reprezentanţii primăriei arondismentului IV, unde se află edificiul, potrivit Le Figaro, preluat de Mediafax.
Un nivel de plumb care depăşeşte limita maximă admisă a fost detectat în sângele copiilor care locuiesc în zonă, iar autorităţile din domeniul sănătăţii publice le-au recomandat femeilor însărcinate şi tinerilor să îşi facă analize medicale în acest sens.
O companie desemnată de stat s-a ocupat de curăţarea reziduurilor toxice, iar noi mostre vor fi colectate înainte ca esplanada să fie deschisă publicului, au mai spus reprezentanţii primăriei.
Un loc de rugăciune va fi instalat în faţa Notre-Dame, după redeschiderea esplanadei, la cererea monseniorului Patrick Chauvet, rectorul lăcaşului de cult.
Victima unui incendiu izbucnit în aprilie, Catedrala Notre-Dame, care era vizitată anual, în medie, de 12 milioane de persoane, a fost parţial distrusă, fleşa şi o mare parte din acoperiş prăbuşindu-se sub flacări.
Pe 11 mai, Adunarea Naţională a Franţei a adoptat un proiect de lege referitor la restaurarea Catedralei Notre-Dame în cinci ani, un termen considerat de unii experţi „ambiţios”.
Până în prezent, s-au strâns aproximativ un miliard de dolari din donaţii pentru restaurarea Catedralei Notre-Dame. Experţii au estimat că restaurarea ar urma să coste între 600 şi 700 de milioane de euro. Au existat propuneri ca diferenţa de bani rămasă după restaurare să fie folosită pentru reabilitarea unor biserici şi catedrale aflate în stare de degradare.