Luiza Rădulescu Pintilie
Răsăriţi aproape în orice grădină şi între mărăcinişurile încă neînverzite ce mărginesc câmpurile largi sau lângă asfaltul câte unei şosele, susţinând, cu trunchiurile lor, ulucile câte unui gard , ultimul perete rămas în picioare dintr-o casă coşcovită şi câte un mal care abia stă să nu o ia la vale, crescuţi prin curţi ale vechilor case din cartiere ploieştene ori sub ferestrele vilelor moderne şi ale câte unui bloc înalt, zarzării şi-au deschis florile albe sau rozalii.
Sunt primii pomi fructiferi care înfloresc primăvara, până şi cele mai subţiri smicele purtând podoaba petalelor, încât crescuţi câteodată dintr-o singură sămânţă uimesc prin forţa de a se înălţa chiar şi cinci-şapte metri înspre cer. Până şi trunchiurile bătrâne, ce par să fi uitat numărul anilor trecuţi peste ele, lasă să izbucnească, ici-colo, de sub scorojirea scoarţei sub care nu a secat cu totul seva, câte o crenguţă cu trei- patru micuţe flori.
Ninsele ramuri ale copacilor în putere, cărora rar li se spune cais sălbatic- atât de popular e numele zarzărului cu miile lui de flori- răspândesc deja peste dimineţi- câteodată chiar de unde te aştepţi mai puţin- un discret parfum dulceag.
Mai ţineţi minte rapsodia de primăvară a lui George Topârceanu ?„Un zarzăr mic, în mijlocul grădinii,/Și-a răsfirat crenguțele ca spinii /De frică să nu-i cadă la picioare, /Din creștet, vălul subțirel de floare./Că s-a trezit așa de dimineață /Cu ramuri albe — și se poate spune /Că-i pentru-ntâia oară în viață /Când i se-ntâmplă-asemenea minune.”
…Într-un frumos dialog al primăverii, nobile magnolii- una dintre cele mai vechi plante cunoscute pe pământ, având mai bine de două sute de feluri de a-şi arăta splendoarea înfloririi albe, purpurii, mov sau galbene- prind, la rându-le, rădăcini prin tot mai multe grădini şi parcuri.
Nu uitaţi să priviţi un pic mai atent în jur ca să puteţi auzi cum o nouă zi de martie vă spune „Bună dimineaţa” legănând suave şi parfumate flori de zarzări şi de magnolii !
