Executivul a aprobat, miercuri, o Hotărâre prin care prelungește cu 15 ani, până în 2045, acordul petrolier al statului român cu ExxonMobil și OMV Petrom, pentru perimetrul de gaze naturale de mare adâncime Neptun Deep din Marea Neagră, potrivit Mediafax.
Acordul de concesiune pentru explorare, dezvoltare și exploatare petrolieră în perimetrul XIX Neptun a fost aprobat în 2000, prin HG nr. 1233/2000, fiind valabil până în 2030. La acest act normativ, Guvernul a aprobat, miercuri, adăugarea unui act adițional.
Inițial, documentul l-au semnat companie franceză Elf Aquitane și Petrom, care era încă în totalitate companie de stat. ExxonMobile a preluat participația francezilor în 2008, iar, între timp, acționarul majoritar al Petrom a devenit grupul austriac OMV.
Executivul și-a motivat decizia, în Nota de fundamentare a actului normativ, prin faptul că „titularii au exploatat perimetrul XIX Neptun într-o manieră responsabilă”, iar investițiile ridicate au depășit „programele de lucrări cu privire la acest perimetru”.
În plus, Guvernul a susținut că dezvoltarea offshore necesită „investiții masive în tehnologie sofisticată”, costurile totale putând ajunge „în mod obișnuit, la câteva miliarde de dolari”, iar perioada trebuie să fie „suficientă”, pentru a crea infrastructura și capacitățile de producție, precum și pentru exploatarea resurselor potențiale.