F. T.

Cunoaştem sensibilitatea celor care, atunci când scriem despre câte-o persoană prinsă transportând cu căruţa lemn furat din pădurile administrate de către Direcţia Silvică Prahova sau de pe proprietățile particulare întreabă cu reproș: „Pe-aia care fură cu maşinile, cu garniturile de tren nu-i vedeţi ?”
Prinderea celor care fură cu căruţa, cu trenul sau cu camioanele nu intră în atribuţiile noastre. Numai că, a vedea, după cum aminteam şi-n titlu, atelaje înşirate cu lemne furate (foto 1), parcă nu-ţi mai vine să pui întrebări, să faci reproșuri, să întrebi de ce îi dăm ca exemplu pe contravenienţi. Iar în paranteză fie spus, avem şi numele acestora, dar le trecem sub protecţia anonimatului. Şi asta în contextul în care, repetăm, aproape zilnic sunt prinşi la furat hoți de material lemnos.
De acord: sunt şi amărăşteni care nu au cu ce se încălzi. Suntem, însă, curioşi, dacă „criticii” de conjunctură ar mai fi atât de vehemenţi în situaţia în care, proprietari de pădure fiind, s-ar trezi ca aceasta le-a fost tăiată la ras ?
Ce-au mai făcut, în ultima perioadă, cei specializaţi în delicte silvice ? Ne spun reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Prahova, într-un comunicat de presă: „În data de 24.11.2018, în jurul orei 11.20, un echipaj de jandarmi a prins un bărbat pe raza municipiului Ploieşti, domiciliat în comună Bucov, în vârsta de 19 ani, în furt lemne 2timp ce transporta material lemnos – lemn de foc, cu o autocamionetă, marca IVECO (foto 2), neavând asupra sa documente de provenienţă, respectiv aviz de însoţire. În urma măsurătorilor a rezultat o cantitate de 1,17 m. cubi esenţă fag. Persoana în cauză a fost sancţionată contravenţional pentru încălcarea Legii 171/2010, art 19, alin. 1,lit.b, cu amendă în valoare de 5.000 de lei, iar materialul lemnos a fost confiscat şi predat reprezentatului Ocolului Silvic Ploieşti.
Revenind la furtul cu căruţele; tot IJJ Prahova aminteşte că, în aceeaşi zi de sâmbătă, „pe raza comunei Vadu Săpat, pe drumul de legătură dintre pădurea ” Valea lui Moş” şi comună Vadu Săpat, jandarmii l-au prins în flagrant pe un tânăr în vârstă de 25 de ani, din localitatea Vadu Săpat, în timp ce transporta cu un atelaj hipo material lemnos din specia stejar, fără a deține documente de proveniență şi transport. A fost recuperată cantitatea de 1,100 metri cubi, lemn de foc, fiind predată reprezentantului Ocolului Silvic Verbila. Persoana în cauză a fost sancționată cu amendă în valoare de 5000 lei, conform art.19, lit. a, din Legea 171/2010”.
Iar exemple mai sunt cu duiumul. Numai săptămâna trecută, angajaţii de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova au prins şi amendat vreo zece persoane care furaseră lemne din pădurile aflate pe raza localităţilor Apostolache, Podenii Noi, Chiojdeanca… Şi lista cu zone în care se fură ca-n codru poate continua. Iar faptul că, în primele nouă luni ale anului curent, la controlul circulaţiei materialului lemnos (adică exact despre ce amintim noi aici) au fost confiscaţi sute de metri cubi de material lemnos furat, spune multe.
Dar, revenind; mai sugestive decât toate cuvintele şi cifrele prezentate sunt şirurile de căruţe încărcate cu lemn furat. Restul sunt critici mai mult sau mai puţin avenite…