V. Stoica

Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia aniversează, anul acesta, două decenii de la înființare. Reprezentanții ADR au prezentat situația proiectelor finanțate în cei 20 de ani care au trecut de la apariția acestei instituții regionale – care acoperă șapte județe din sudul țării și are responsabilitatea şi autoritatea elaborării strategiei şi implementării politicilor de dezvoltare din regiune.
Potrivit ADR Sud Muntenia, în cele două decenii de la înființare, în cele șapte județe – Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova și Teleorman -, prin intermediul și cu sprijinul Agenției s-au finanțat 1.668 de proiecte cu o valoare totală de 1.461 de miliarde de euro.
În Prahova, în acest interval de timp, s-au finanțat 363 de proiecte cu o valoare totală de 333,29 milioane de euro, prin intermediul cărora au fost construite 14 clădiri, au fost reabilitate și modernizate alte 56 de clădiri, reprezentând o suprafață construită de 29.000 de mp. În cei 20 de ani de la înființarea ADR Sud Muntenia, au fost reabilitate termic în județul Prahova două clădiri publice și alte 426 de gospodării și au fost realizate – în total – 81 de studii, strategii și softuri.
În privința infrastructrurii rutiere, s-au modernizat sau reabilitat zeci de kilometri de drumuri, precum și o rețea de iluminat stradal. Tot în cele două decenii care au trecut de la înființarea ADR Muntenia, au primit finanțare europeană 245 de întreprinderi mici și mijlocii prahovene. În urma dotării cu echipamente a unităților mobile, timpul de răspuns mediu la intervențiile în situații de urgență ale ISU a ajuns la 13 minute în mediul urban și la 27 de minute în mediul rural. Șapte clădiri istorice, muzee, unități de cult au fost reabilitate și modernizate în județul Prahova, în aceeași perioadă, potrivit situației făcute publice de către ADR Sud Muntenia.