Nicoleta Dumitrescu

  Dacă ar fi să ne luăm după mobilizarea impresionată de instituţii care au obligaţia să se implice în prevenirea şi atenuarea efectelor caniculei şi ale secetei prelungite, prahovenii pot sta liniştiţi! Reprezentanţii din nu mai puţin de 23 de instituţii, cărora li se alătură membrii celor 104 comitete locale pentru situaţii de urgenţă, se vor implica astfel încât locuitorii judeţului să nu aibă o vară de coşmar din cauza temperaturilor foarte ridicate care au început deja şi se anunţă în continuare. Mobilizarea a fost făcută la sfârşitul săptămânii trecute, în şedinţa ordinară a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgență Prahova, când a fost aprobat şi Planul de măsuri pentru prevenirea și atenuarea efectelor caniculei și ale secetei prelungite pentru anul 2018, la nivelul județului Prahova. Documentul, care are 26 de pagini, prevede, negru pe alb, ce sarcini are fiecare instituţie, cu termene clare, astfel încât prahovenii să treacă mai uşor peste perioada următoare. Nu de alta, dar, temperaturile ridicate nu mai ţin cont de mult timp de datele din calendar, de la o zi la alta meteorologii anunţând zile toride, care nu sunt specifice perioadelor în care ne aflăm.

Instituţia Prefectului – Judeţul Prahova; Consiliul Judeţean Prahova; Direcţia de Sănătate Publică -Prahova;Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Prahova; Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova;Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Prahova; Gruparea de Jandarmi Mobila „Matei Basarab” Ploieşti; Structura Teritorială pentru Probleme Speciale Prahova;Agenţia pentru Protecţia Mediului Prahova;Garda Naţională de Mediu -Comisariatul Judeţean Prahova;Direcţia pentru Agricultură Prahova;Regia Naţională a Pădurilor Romsilva –Direcţia Silvică Prahova;Garda Forestieră Ploieşti; Apele Române, Administraţia Bazinală de Apă Buzău-Ialomiţa, SGA Prahova;Inspectoratul Teritorial de Muncă Prahova;Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Prahova;Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului;Crucea Roşie Română-Filiala Prahova;Secţia de Drumuri Naţionale Ploieşti;Inspectoratul Şcolar Judeţean Prahova;S.C. Distrigaz SUD –Sucursala Prahova;Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” S.A-Regulatorul de Circulaţie CFR Ploieşti, Celula de Urgenţă;S.C.F.D.E.E. Electrica Distribuţie Muntenia Nord S.A. –Sucursala de Distribuţie Ploieşti; cele 104 comitete locale pentru situaţii de urgenţă din judeţul Prahova. Acesta este lungul şir al instituţiilor care se vor ocupa, în această vară, de punerea în aplicare a Planului de măsuri pentru prevenirea și atenuarea efectelor caniculei și secetei prelungite pentru anul 2018, la nivelul județului Prahova. Întocmirea planului menţionat nu este o noutate, şi anul trecut fiind întocmit un document similiar, motivat de faptul că temperaturile ridicate constituie factori de risc pentru desfăşurarea normală a activităţilor sociale şi economice. Pe de altă parte, persistenţa temperaturilor ridicate pe o perioadă mare de timp poate influenţa negativ starea de sănătate a populaţiei, situaţie ce impune o colaborare între reprezentanţii administraţiilor locale şi cei de la serviciile publice şi direcţiile descentralizate. Aşa cum reiese din documentul menţionat, care are 26 de pagini, fiecare dintre instituţiile menţionate mai sus are anumite sarcini de îndeplinit în această vară, în cazul unora, în funcţie de importanţa obligaţiilor, fiind instituite chiar şi termene limită pentru a fi puse în practică. Astfel, până pe data de 30 iunie, Comitetele locale pentru situaţii de urgenţă vor trebui să identifice persoanele cu dependenţă socială, iar până pe 22 iunie, Direcţia de Sănătate Publică – Prahova şi comitetele locale pentru situaţii de urgenţă vor trebui să stabilească, la nivelul municipiilor şi oraşelor, zone cu posibilităţi de a fi amenajate în vederea acordării primului-ajutor medical de urgenţă persoanelor care vor fi afectate de temperaturile ridicate. De asemenea, tot până vineri, vor mai trebui rezolvate următoarele măsuri: identificarea zonelor traversate de căi rutiere intens circulate în vecinătatea cărora se află terenuri cu vegetaţie uscată şi care prin incendiere şi degajare de fum dens pot afecta siguranţa rutieră, instruirea personalului cu atribuţii de pază a fondului forestier, privind controlul în zonele identificate cu risc ridicat la incendiu şi măsurile ce trebuie luate pentru limitarea eventualelor pagube, precum şi instituirea unor reguli sau interdicţii pe traseele turistice montane ori de exploatare, după caz, pentru evitarea producerii unor incendii de pădure; atenţionarea scrisă a deţinătorilor de terenuri agricole limitrofe pădurilor asupra pericolului de declanşare a incendiilor, ca urmare a arderii resturilor vegetale şi a miriştilor în vecinătatea pădurii, precum şi nesupravegherea focului; actualizarea datelor cu privire la operatorii economici din judeţul Prahova care au în dotare autospeciale pentru transportul apei potabile şi nepotabile; identificarea operatorilor economici care îmbuteliază şi distribuie apă potabilă- carbogazoasă sau plată; identificarea operatorilor economici care au în dotare utilaje ce pot fi folosite la stingerea incendiilor specifice perioadelor secetoase, şi informarea, la cerere, a reprezentanţilor administraţiei publice locale despre existenţa şi posibilităţile de acţiune ale acestora.

Măsuri de prevenire cu termen permanent

Pe de altă parte, cum vremea se schimbă de la o zi la alta, iar de multe ori chiar în intervalul aceleiaşi zile, planul de măsuri pentru prevenirea și atenuarea efectelor caniculei și secetei prelungite pentru anul 2018, la nivelul județului Prahova, include şi o serie de măsuri de prevenire al căror termen de punere în aplicare este permanent. Astfel, s-a dispus monitorizarea debitelor pe principalele cursuri de apă, în vederea adoptării din timp a măsurilor specifice care se impun pentru aprovizionarea cu apă a populaţiei; monitorizarea sistemelor de alimentare cu apă a localităţilor şi anunţarea situaţiilor în care se constată un deficit important de apă; verificarea şi întreţinerea instalaţiilor de captare, tratare şi distribuire a apei către populaţie; instruirea permanentă a personalului de intervenţie privind cunoaşterea conţinutului planurilor de cooperare, precum şi a procedurilor specifice de intervenţie pentru stingerea incendiilor la fondul forestier, vegetaţie uscată şi culturi agricole; monitorizarea zonelor cu risc crescut la incendii de pădure şi sau vegetaţie uscată, în special a traseelor cu afluenţă mare de turişti. Totodată, la instituirea codurilor de caniculă – galben, portocaliu sau roşu – va trebuie să se ţină cont de următoarele măsuri: mobilizarea resurselor umane şi materiale necesare pentru acordarea primului ajutor medical către populaţia afectată de caniculă; asigurarea spaţiilor climatizate la nivelul spitatelor, în special în secţiile de nou-născuţi şi copii, dar şi în centrele în care sunt tratate persoanele vârstnice; intensificarea monitorizării calităţii apei distribuite populaţiei prin sistemele de alimentare centralizate.

Când se emit atenţionările

În functie de posibilele consecinţe ale temperaturilor maxime extreme, se emit atenţionări sau avertizări meteorologice după cum urmează:
1. Atenţionare Cod galben se emite când: a) valorile de temperatură provoacă disconfort 3-epersoanelor care efectuează activităţi în exterior; b) poate fi înrăutăţită starea bolnavilor cu afecţiuni cronice, cardiovasculare, hepatice, renale, pulmonare, de circulaţie sau mentale.
2. Avertizare cod portocaliu se emite când: a) valorile de temperatură pot pune în pericol persoanele în vârstă, persoanele cu handicap, persoanele care suferă de maladii cronice sau tulburări mentale, persoanele care iau medicamente cu regularitate,precum şi persoanele izolate; b) persoanele care lucrează în aer liber pot fi puse în pericol în anumite perioade; c) pot exista probleme în alimentarea cu electricitate; d) poate fi afectată viaţa animalelor; e) în cazul temperaturilor maxime extreme, există pericol de incediu; f) traficul rutier şi feroviar poate fi afectat; g) în cazul temperaturilor minime extreme, transportul fluvial şi maritim poate fi afectat.
3. Avertizare cod roşu se emite când: a) temperaturile extreme afectează toate persoanele, chiar şi cele cu o stare de sănătate bună; b) temperaturile extreme reprezintă un risc vital pentru persoanele care suferă de diverse maladii sau pentru persoanele izolate; c) persoanele care lucrează în aer liber trebuie să-şi întrerupă activitatea; d) pot exista probleme majore în alimentarea cu electricitate; e) poate fi afectată viaţa animalelor;
f) în cazul temperaturilor maxime extreme, există pericol major şi pe arii extinse de incediu; g) traficul rutier şi feroviar poate fi puternic afectat.
De menţionat că, în cazul Codului galben (35 -38 de grade C în intervalul 11.00-17.00), se instituie măsurile specifice de alertă; la Codul portocaliu (38-40 de grade C în intervalul 11.00-17.00), se instituie măsurile de mobilizare maximă, la Codul roşu (temperaturi mai mari de 40 de grade C în intervalul 11.00-17.00), se instituie măsurile de mobilizare maximă.