F. T.

Ieri dimineață, în jurul orei 8,30, în intersecția din zona Bulevardului Republicii (aproape de fostul Cinemascop), a avut loc o coliziune între o dubă și un autoturism. Nimic nou până aici, câtă vreme, zilnic, au loc “pupături” (tamponări) între autoturisme, numai că duba a fost proiectată taman în ușa instituției bancare cu pricina.
Totodată, în urma impactului, un minor în vârstă de patru ani, aflat într-unul dintre cele două mijloace de transport implicate, a suferit un traumatism cranio–cerebral și a fost transportat la spital.