Pierderea naturală a masei musculare odată cu înaintarea în vârstă este cauzată de schimbările survenite la nivelul sistemului nervos, iar influenţarea mecanismului autoprotector al muşchilor poate întârzia acest proces, susţine un nou studiu, citat de Xinhua şi BBC și preluat de Agerpres. Descoperirea poate contribui la creşterea şanselor de inversare a procesului de pierdere a masei musculare odată cu înaintarea în vârstă, se arată în concluziile ştiinţifice publicate recent în Journal of Physiology. Adulţii tineri au în general între 60.000 şi 70.000 de nervi care controlează mişcarea picioarelor din coloana vertebrală. Însă, studiul efectuat pe 168 de bărbaţi vârstnici a demonstrat că majoritatea celor de până la 75 de ani au circa 50% mai puţine conexiuni nervoase care le controlează membrele inferioare. Din cauza acestei deconectări a unor zone ale sistemului muscular de cel nervos muşchii devin inutili şi se atrofiază. Însă, în cazul persoanelor vârstnice într-o formă fizică mai bună s-a observat că muşchii dispun de o formă de autoprotecţie ce face ca nervii care supravieţuiesc să dezvolte noi conexiuni nervoase ce contribuie la salvarea unora dintre fibrele musculare detaşate. Acest mecanism de autoprotecţie funcţionează cel mai eficient la adulţi în
vârstă, cu muşchi mari, sănătoşi, atrag atenţia oamenii de ştiinţă. Atunci când mecanismul intern de autoprotecţie nu funcţionează eficient, nervii nu reuşesc să dezvolte noi conexiuni nervoase şi se poate ajunge la pierderea extinsă de masă musculară. Astfel, se poate ajunge la sarcopenie- o problemă de sănătate ce afectează între 10% şi 20% dintre persoanele cu vârsta de peste 65 de ani.
Cercetătorii nu au desluşit încă motivul pentru care doar la unele persoane conexiunile dintre muşchi şi nervi continuă să funcţioneze la niveluri optime. În acest sens, specialiştii caută să afle dacă practicarea regulată a exerciţiilor fizice la mijlocul vieţii şi la o vârstă înaintată încetineşte procesul deconectării muşchilor de sistemul nervos sau dacă sportul îmbunătăţeşte rata de succes a reconectării nervoase pentru salvarea fibrelor musculare detaşate.
Studiul a fost realizat de oameni de ştiinţă de la Universitatea Metropolitană Manchester, Universitatea Waterloo,
Ontario, şi de la Universitatea din Manchester. ”Acum, provocarea constă în creşterea succesului ramificării nervoase pentru salvarea fibrelor musculare detaşate şi astfel reducerea numărului de persoane vârstnice din apropierea noastră care suferă de pe urma pierderii masei mulsculare şi a fragilităţii musculare”, a declarat Jamie McPhee, unul dintre principalii autori ai cercetării, profesoară la Universitatea Metropolitană Manchester.