Ana M.

La Casa Căsătoriilor din Câmpina a fost deschisă o expoziție permanentă ce cuprinde copii după cele 202 schițe ale pictorului Nicolae Grigorescu aflate în proprietatea primăriei. Originalele au fost fotografiate, stocate pe suport digital și printate de o firmă care a câștigat licitația lansată pentru acest proiect. Pentru că este vorba despre opere de artă deosebit de valoroase și care se pot deteriora ușor, au fost impuse condiții speciale pentru realizarea copiilor: fotografierea să se facă la lumină naturală şi doar în prezența angajaților care au manipulat piesele folosind mănuși speciale. Schițele originale au fost depozitate respectându-se anumite condiții de lumină și umiditate. Potrivit specialiștilor, acestea pot fi expuse doar câteva săptămâni pe an, pentru că altfel riscă să se deterioreze. Expoziția cuprinzând copiile acestor opere de artă poate fi vizitată de marți până joi între orele 11.00-14.00, vineri între orele 14.00-17.00 și sâmbătă, între orele 10.00-13.00. Intrarea este gratuită. În luna noiembrie a anului trecut, schițele originale au fost prezentate pentru prima dată publicului prahovean. Primăria a intrat în posesia lor în 2013, după un proces ce a durat 11 ani cu Muzeul Național de Artă (care păstra aceste piese) și cu Ministerul Culturii. În timpul acestuia, autoritatea locală a demonstrat că operele de artă au fost achiziționate de Primăria Câmpina în anul 1939, de la fiul pictorului, Gheorghe N. Grigorescu.
Cele 202 schițe sunt realizate în creion, peniță și laviu (tehnică de a colora monocrom, prin tente cu tuș diluat) și reprezintă portrete, peisaje, animale, lumea satului, studii pe tema războiului de independență, desene umoristice. 42 dintre schițe sunt încadrate în categoria tezaur, iar 160 – în categoria fond.