Petre Apostol

La Stara Zagora, în Bulgaria, s-a desfăşurat ediţia cu numărul 27 a Campionatelor Balcanice de Atletism pentru veterani. S-au derulat câte 12 probe, atât la masculin, cât şi la feminin, iar printre sportivii prezenţi s-au regăsit şi competitori ai României.
Dintre sportivii tricolori, o performanţă demnă de remarcat a reuşit atletul din Cosminele, judeţul Prahova, Marian Ion, care a cucerit a şaptea medalie de aur consecutivă la competiţia balcanică. Atletul prahovean a concurat la proba de 5.000 metri marş, câştigând la categoria 50 ani, trecând linia de sosire cu timpul de 28.15,04 minute, la peste 15 secunde înaintea următorului clasat, Kelepouris Dimitrios, din Grecia. Podiumul a fost completat de bulgarul Dimitrov Dimitar.
De menţionat că Marian Ion a stabilit al treilea timp la general, luând în calcul toate categoriile de vârstă (de la 35 ani până la 80 ani), primul timp fiind realizat de câştigătorul categoriei 45 ani, bulgarul Atanasov Atanas (27.10,01 minute).
„A fost o cursă foarte grea, mai ales după accidentarea suferită anterior şi fără o pregătire specifică în prealabil. Însă, sunt fericit că am reuşit să-mi apăr titlul balcanic. Sper, totodată, ca şi performanţele noastre să conteze şi să fim sprijiniţi mai ales de factorii locali, deoarece la campionat am participat, de exemplu, cu bani împrumutaţi, iar un titlu balcanic nu este chiar orice rezultat”, ne-a declarat campionul balcanic din Cosminele.