Aşa cum am mai spus în referirile mele la proiectul de Cod Adminstrativ, reforma administraţiei publice are ca obiective ţintele strategice promovate în strategia pentru consolidarea administraţiei publice 2014-2020 – eficienţă, responsabilitate, transparenţă şi deschidere către cetăţeni.
Pentru a realiza aceste deziderate, Guvernul propune crearea unei administraţii suple, cu viteză de reacţie rapidă şi proactivă, consistentă în decizii şi în resurse umane, motivate şi profesioniste.
În acest context, recent, Ministerul Dezvoltării Regionale, Asministraţiei Publice şi Fonduri Europene a pus în dezbatere proiectul de lege privind Codul Administrativ: întreaga legislaţie privind administraţia publică va fi restrânsă într-un cadru legal unitar.
Ministerul de resort a supus consultării interministeriale proiectul de lege privind Codul Administrativ, argumentând prin faptul că, în ultimul sfert de secol, administraţia publică din România a fost „martorul unei mase din ce în ce mai mari de acte normative în vigoare în domeniul administraţiei publice”.
Au înţeles toţi factorii decidenţi necesitatea simplificării şi restrângerii legislaţiei, precum şi realizarea unui cadru legal unitar într-un anumit domeniu şi clarificarea unei tematici specifice.
De-a lungul anilor, pe baza documentelor de analiză elaborate în cursul procesului de fundamentare a proiectului Codului Administrativ, a altor analize realizate cu privire la sistemul administraţiei publice (analize pe domenii, analize funcţionale, analize privind aplicarea unor acte normative ) şi în urma reuniunilor de consultare cu reprezentanţii administraţiei publice centrale şi locale, au reieşit o serie de disfuncţionalităţi ale legislaţiei aplicabile administraţiei publice. Toate acestea apar acum în acest document supus dezbaterii publice şi sunt, în general, disfuncţionalităţi de tehnică legislativă şi disfuncţionalităţi de fond ale reglementărilor.
Sperăm că în cursul lunii septembrie, odată cu debutul sesiunii parlamentare de toamnă, proiectul va ajunge pe masa experţilor din comisiile de specialitate ale Parlamentului şi apoi va urma paşii fireşti spre adoptare şi promulgare.

Deputat,
Rodica Paraschiv