Petre Apostol

Prezentă la Lake Louise, în Canada, pentru startul în noul sezon al Cupei Mondiale de schi alpin în probele de viteză (coborâre și Super G), Ania Caill, legitimată la CS Caraimanul Bușteni, a arătat că pregătirea din vară și din toamnă a dat roade, în primele antrenamente oficiale obținând timpi buni. Singura reprezentantă a României în Cupa Mondială feminină de schi alpin nu se va alinia, însă, la startul etapei de coborâre din această seară, suferind, joi seară, la al treilea antrenament oficial, o accidentare.
După un start foarte bun al manșei, fiind pe locul 20 la primul timp intermediar (având un timp peste cel al primei clasate din momentul respectiv), în secțiunea a doua a traseului tânăra de 21 de ani a simțit o durere în genunchi într-un viraj, iar la următoarea poartă nu a mai putut pune presiune pe picior.
Astfel, la o viteză de peste 110 km/h, pe secțiunea abruptă a traseului, a preferat să se oprească. La primul control efectuat la pista canadiană se pare că ligamentele nu au fost afectate, dar Ania Caill va realiza o examinare amănunțită în Franța, în zilele următoare.
„Rămân optimistă și voi face tot posibilul să revin cât mai repede și cât mai puternic posibil, sunt determinată ca întotdeauna! Sunt fericită pentru modul în care am schiat aici, la Lake Louise, încerc să-mi păstrez aceste sentimente extraordinare în minte!”, a fost mesajul schioarei tricolore după incidentul suferit în Canada.
De remarcat că Ania Caill avusese o evoluție bună atât în prima manșă de antrenamente, cât și în cea de-a doua sesiune, în care, pe unele secțiuni s-a numărat și printre primele 20 de sportive, iar la final a devansat o schioare cu experiență în Cupa Mondială și chiar o fostă vicecampioană mondială de junioare. Astfel că se anunța un debut cu mari speranțe pentru sportiva tricoloră, care, din păcate, acum trebuie să-și amâne startul sezonului.
De menționat că Ania Caill își încheiase sezonul trecut mai devreme decât ar fi dorit, în luna martie, tot din cauza unei accidentări, revenind pe schiuri după patru luni de recuperare.