Ana M.
Filiala Prahova a Crucii Roșii Prahova a lansat proiectul „Voluntari pe două roți”, ce presupune recrutarea motocicliștilor cu experiență care doresc să se implice în acțiuni umanitare. Cei care se vor alătura organizației vor avea misiunea de a transporta medicamente, alimente și alte obiecte de care au nevoie prahovenii aflați în dificultate care locuiesc în zone greu accesibile. Pentru înscrieri nu există un termen limită, acestea putând fi făcute permanent. Motocicliștii vor beneficia gratuit de cursuri de prim ajutor, vor primi certificate și diplome ce le atestă competențele în acest domeniu, precum și truse de prim ajutor și simboluri ale Crucii Roșii ce pot fi atașate pe motociclete, astfel încât voluntarii să fie identificați în trafic. Acesta este un proiect pilot în Prahova, iar reprezentanții organizației speră să fie implementat și în alte județe. “Sperăm că acest proiect, similar cu al altor Societăți de Cruce Roșie Internaționale, va atrage colaborarea a cât mai multe organizații și societăți, cluburi Moto, organizații non-guvernamentale și direcții specializate guvernamentale și că va ajuta, pe termen lung, la scăderea numărului de accidente, dar și decese de pe șoselele României”, au anunțat reprezentanții Crucii Roșii Prahova. Proiectul “Voluntari pe două roți” a fost inițiat de medicul Alexandru Vasilescu, voluntar în cadrul acestei organizații, care a fost nominalizat pentru a primi o distincție în cadrul „Galei voluntarului – Voluntari pentru umanitate”, organizată la București mâine, de către Societatea Națională de Cruce Roșie.