Alex Călinoiu
Consiliul Judeţean Prahova a anunţat care va fi primul proiect pe care instituţia îl va depune în sesiunea de finanţare 2014-2020 pentru atragerea de fonduri de la Uniunea Europeană. Autorităţile intenţionează să modernizeze mai multe drumuri judeţene din partea de est a judeţului, care leagă localităţi incluse în circuitul turistic „Drumul Vinului”.
Vestea vine după publicarea mult aşteptatului ghid al solicitantului, pentru una dintre axele de finanţare din cadrul Programului Operaţional Regional (POR). Proiectul vizează modernizarea a peste 40 de kilometri de drum, în zona Urlaţi-Mizil, realizarea de piste de biciclete, staţii pentru transportul în comun, semnalizări rutiere şi sistematizări ale intersecţiilor.
„Doar pentru această axă a apărut până în acest moment ghidul solicitantului. Odată cu publicarea acestui document, vom realiza studiul de fezabilitate, iar proiectarea şi execuţia vor fi propuse pentru a fi realizate din fonduri europene. Studiul de fezabilitate ne va spune şi care sunt costurile estimative pentru această investiţie. Aşteptăm să apară şi ghidurile pentru celelalte axe din POR, pentru că mai sunt proiecte pe care intenţionăm să le depunem pentru atragerea de fonduri europene”, ne-a declarat Radu Ionescu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Prahova.
În proiectul de faţă sunt incluse două şosele, Drumul Judeţean 102 K, Urlaţi – Mizil, cu o lungime de 22 de kilometri, şi DJ 100 C, Sălciile – Mizil, cu aproape 18,7 kilometri, plus mai multe tronsoane din DJ 102 D, aflat tot în partea de est a judeţului Prahova. Autorităţile prahovene anunţă că acesta va fi primul proiect propus pentru finanţare de instituţie în actuala sesiune, 2014-2020. Este greu de anticipat, în acest moment, când vor începe şi lucrările, în condiţiile în care proiectul trebuie să treacă printr-o etapă de evaluare, la nivelul autorităţii de management pentru Programul Operaţional Regional. În precedenta sesiune de finanţare, spre exemplu, în Prahova au existat proiecte depuse în perioada 2009-2010 pentru care contractele de finanţare au fost semnate abia prin 2013 sau chiar 2014, iar licitaţiile pentru desemnarea executanţilor au mai întârziat procedurile cu aproape un an, din cauza timpului pierdut ca urmare a contestaţiilor. Totuşi, dacă presupunem că autorităţile române care lucrează cu fonduri europene au câştigat experienţă, este de aşteptat ca, de data aceasta, lucrurile să se mişte ceva mai repede. În varianta optimistă, dacă totul merge ca pe roate, lucrările la acest proiect ar putea să înceapă şi anul viitor. În cel mai pesimist scenariu, în schimb, proiectele finanţate în cadrul sesiunii 2014-2020 trebuie să se încheie obligatoriu până la 31 decembrie 2023.













