Ioan-Mircea Paşcu a fost ales, miercuri, vicepreşedinte al Parlamentului European, europarlamentarul PSD fiind singurul candidat pentru postul rămas vacant în urma numirii Corinei Creţu în funcţia de comisar european pentru Politică Regională. Ioan-Mircea Paşcu, care a fost singurul candidat, a fost votat de 284 dintre cei 461 de europarlamentari prezenţi la sesiunea de la Bruxelles. Înainte de vot, un eurodeputat eurosceptic a anunţat că renunţă la candidatură, acuzând înţelegeri şi „un pact meschin” între principalele grupuri politice din PE. Mai mulţi eurodeputaţi au reclamat procedura de vot cu doar două opţiuni- „da” şi abţinere – şi i-au cerut preşedintelui Martin Schulz să ia în considerare posibilitatea de a vota „împotrivă”. Schulz a explicat că este vorba despre o procedură standard, aplicată pentru alegerea tuturor vicepreşedinţilor Parlamentului European. Marjory van den Broeke, şefa Biroului de presă al PE, a anunţat, luni, într-o conferinţă de presă că miercuri va fi ales un nou vicepreşedinte, ca urmare a vacantării unui post, după ce Corina Creţu a devenit comisar european pentru Politică Regională, începând cu 1 noiembrie. Corina Creţu a fost aleasă vicepreşedinte al Parlamentului European, în iulie, în prima sesiune după alegerile europarlamentare din mai. Între cei 14 vicepreşedinţi ai PE se numără şi un alt europarlamentar român, Adina Vălean, din partea Partidului Popular European.














