A.M.

Dacă ajungeţi în această perioadă în staţiunea Azuga şi sunteţi pasionaţi de drumeţii, aveţi posibilitatea să parcurgeţi mai multe trasee turistice. În funcţie de timpul pe care îl aveţi la dispoziţie, dar şi de rezistenţa la efort, puteţi alege un drum de două ore sau unul de cinci ore şi jumătate.
Din Gara Azuga, de exemplu, puteţi merge până în zona Şaua Baiului (1.357 de metri), apoi până la Cabana Diham
(1.320 m). Traseul se parcurge în maximum trei ore, este de dificultate medie şi accesibil tot timpul anului.
Trebuie să plecaţi din spatele gării, pe drumul paralel cu calea ferată spre Braşov, apoi se ia spre stânga, pe drumul forestier şi spre Valea Grecului, pe albia pârâului. Traseul este marcat cu triunghi galben.
Dacă sunteţi la baza Pârtiei Sorica, de aici puteţi merge până la Captarea de apă, apoi pe Vârful Clăbucetul Taurului
(1.520 m), iar de acolo până la Cabana Gârbova (1.350 m) şi Cabana Limbăşel (1.090 m). Traseul poate fi pacurs în maximum două ore şi jumătate, este uşor, accesibil tot timpul anului, fiind marcat cu punct albastru. Între Vârful Clăbucetul Taurului şi Cabana Gârbova se regăseşte, însă, şi triunghiul albastru.
O altă rută interesantă este Azuga – Plaiul lui Şoş Mihai- Vârful Clăbucetul Taurului (1.520 m)- Cabana Gârbova
(1.350 m) -fosta Cabană Clăbucet (1.460 m) – Predeal, baza pârtiei Clăbucet (1.050 m).
Nu trebuie să vă abateţi, însă, de la traseul marcat cu triunghi albastru. Până la pârtia Clăbucet veţi ajunge în cinci ore-cinci ore şi jumătate. Un traseu mai uşor este cel care porneşte din Valea Azugii (1.004 m), zona Păstrăvăriei.
În aproximativ trei ore şi jumătate, puteţi ajunge de aici pe Vârful Clăbucetul Azugii (1.586 m) şi la Cabana Susai
(1.380 m), traseul fiind marcat cu bandă albastră şi triunghi albastru. De la Cabana Susai puteţi merge până la Predeal, dacă urmăriţi drumul marcat cu bandă roşie.