Reguli noi pentru întreprinzătorii debutanți

Începând de vineri, 11 iulie a.c., întreprinzătorii debutanţi, indiferent de vârstă, care doresc să desfăşoare, pentru prima dată, o activitate economică prin intermediul unei microîntreprinderi, vor beneficia de aceleaşi facilităţi pentru înscrierea în programele Departamentului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediu de Afaceri şi Turism, se arată într-un comunicat al acestei instituții. Astfel, Legea 97/2014, care a intrat în vigoare la sfârșitul săptămânii trecute, prevede eliminarea pragului de vârstă de maximum 35 ani. Obiectivul Programului pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor îl constituie stimularea înfiinţării de noi afaceri, creşterea potenţialului de accesare a surselor de finanţare şi dezvoltarea aptitudinilor antreprenoriale ale tinerilor în scopul implicării acestora în structuri economice private.

Balanța comercială a României – pe excedent

Balanţa comercială a României rămâne pe excedent şi după primul trimestru al acestui an, în condiţiile în care s-au exportat produse în valoare de 1,17 miliarde de euro, iar importurile au fost de 1,16 miliarde de euro. Astfel, potrivit datelor Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), nivelul schimburilor comerciale este peste cel de anul trecut atât în ceea ce priveşte exporturile – unde s-a înregistrat, în primele luni ale acestui an, o creştere de 38,4% comparativ cu 2013, cât și importurile, care au crescut cu 0,6%. Practic, după primele trei luni ale acestui an, România a raportat un excedent de 9,4 milioane de euro, în timp ce, anul trecut, în aceeaşi perioadă, s-a raportat un deficit de 308,9 milioane de euro.

Participare românească la JAI

Ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, a participat, recent, la lucrările sesiunii Consiliului Justiție și Afaceri Interne (JAI), organizată la Milano. Reuniunea marchează începutul Președinției italiene a Consiliului Uniunii Europene, pentru al doilea semestru al anului 2014. Ministrul român al Justiției a reiterat sprijinul României pentru crearea Parchetului European și, în special, necesitatea controlului jurisdicțional al actelor procedurale efectuate de procurorul european și importanța unei abordări flexibile a protecției datelor în sectorul public. Totodată, ministrul a subliniat necesitatea unei strânse colaborări între instituțiile europene și statele membre în scopul atingerii obiectivelor fixate de Consiliul European.