Florin Tănăsescu
Magistraţii de la Secţia Penală şi pentru cauze cu minori şi familie a Curţii de Apel Ploieşti au respins, la sfârşitul săptămânii trecute, cererea formulată de cetăţeanul sirian Omar Hayssam, de reducere a pedepsei de 20 de ani închisoare la care este condamnat definitiv pentru terorism.
Sentinţa a fost pronunţată în seara zilei de vineri, 25 aprilie 2014, după două luni de amânare a cauzei, aceasta fiind trimisă de la instanţa ploieşteană la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ultima urmând să iniţieze o procedură unitară care să poată fi aplicată în astfel de cazuri. În acest sens, într-un comunicat al instanţei ploieştene se preciza că „ respectiva chestiune de drept a fost invocată tot în cadrul unei cauze având ca obiect problema aplicării legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei, conform articolului 6 din Noul Cod Penal, constatându-se că există puncte de vedere diferite, care au dat naştere unei controverse juridice referitoare la problema pedepsei principale rezultante aplicabile în caz de concurs de infracţiuni; mai exact, dacă la pedeapsa rezultantă se aplică sporul maxim de cinci ani prevăzut de Codul Penal anterior, sau se aplică sporul obligatoriu de o treime din totalul pedepselor prevăzut de Codul Penal în vigoare”.
Iar potrivit Codului Penal în vigoare şi în funcţie de infracţiunile comise, Omar Hayssam nu a beneficiat de reducerea pedepsei de 20 de ani închisoare. Reamintim că solicitarea lui Hayssam de reducere a pedepsei a fost făcută în baza Codului Penal intrat în vigoare la începutul acestui an, care prevede, în unele cazuri, pedepse mai blânde pentru unele infracţiuni. Cererea a fost înaintată de către „Comisia de evaluare a incidenţei aplicării legii penale mai favorabile în cazul persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate constituită conform HG nr. 836/2013 la nivelul Penitenciarului Mărgineni”.
Omar Hayssam a fost condamnat la 20 de ani de închisoare în dosarul răpirii celor trei jurnalişti români, în anul 2007. De asemenea, mai este condamnat, definitiv, în alte două cauze penale.
El îşi ispăşeşte pedeapsa în Penitenciarul de maximă securitate din Mărgineni.