A purta o haină outfit în ziua de azi presupune să ieşi oarecum din tipare. Tot aşa şi cu comportamentul.
Pe vremuri se zicea că rupi gura târgului dacă intri la facultate, dacă eşti om cu scaun la cap, dar acum – dacă eşti mai anapoda cu drumul. Fashioniştii noştri merg pe ideea că pentru a fi un “om outfit” – deşi noţiunile se bat cap în cap – trebuie să-ţi tragi o înmormântare cu bocitoare, duşmani bucuroşi, cât mai multă lume bună la pomană/parastas şi drepturile de televizare plătite. Anti-outfit înseamnă că eşti ţăran şi te opui progresului. O ţinută de profil (outfit) se câştigă greu, după ani şi ani în care te-ai târât prin şcoală. Unii au mai luat-o şi pe coajă în timpul ăla greu, de pe vremea comunismului. Iete de-aia insistă televiziunile pe “Memoria antişcolii româneşti”, deşi repetenţilor de pe vremuri li se spunea antitalent nu numai la fotbal. Outfitiştii în ziua de azi mai sunt şi adepţii regalităţii – câţi or mai fi rămas în viaţă.
Nu mai este niciun secret că locul outfit în societate poate fi dobândit prin intrarea la puşcărie, chiar dacă intervine după aia reabilitarea. Piţurcă este, de asemenea, un outfit al sistemului penitenciar, fiindcă nu a zbierat că a fost condamnat pe motive politice, nu ?
Dacă scormonim un pic prin istorie – cum fac unii să-şi dobândească titluri nobiliare – şi ne orientăm după straiele şi cuşma ce le purta -, ne vom da seama că şi Avram Iancu avea o morgă de arhioutfit. Ceea ce nu înţelegeam este versul lui păunescian “Că Avram Iancu suntem toţi“. Cam greu ! O ţinută ieşită din tiparele arhitecturale ale noilor construcţii o întâlnim şi la Micul Trianon de la Floreşti, cât pe ce să fie egalat de fostul sediu al Tribunalului Prahova. După cum doctoranzii în filosofie au auzit că reşedinţa lui Diogene – alt figurist al vremurilor trecute – era în butoi, tot aşa şi unii, mai de la ţară, şi-au găsit obştescul sfârşit tot în câte un butoi – cu rachiu sau cu vin. De-aia se găsesc, mai nou, mai mult damigene din sticlă, cu gât îngust.
Unii au insistat pe ideea că Nichita Stănescu avea de gând să scrie trilogia în trei părţi – “Vis între doage”, că atât au înţeles ei din poet – că a fost outfitistul generaţiei sale. “Agripina purta fustă creion şi era un pic outfită”, vor zice la bacalaureatul din vara lui 2014 elevii. Iar C. T. Popescu se va supăra, iar, rău de tot !
Una şi aceeaşi poziţie de secole a neamului în faţa duşmanului şi a vecinilor pe care nu i-am atacat nici măcar casual a fost dată peste cap de spusele lui Crin Antonescu: “Suntem primii care ne vom duce să atacăm Siria”. Avem de-a face, deci, cu politicianul out. Pardon, outfit.
Tot pe-afară era să rămână şi Ilie Dobre, dar greva foamei l-a ajutat să devină unul dintre dinozaurii radioului românesc. “Sunt outfit în sufletul neamului meu” poate să zică, liniştit, Vadim. Am putea spune că şi fufele de pe centură ţin la outfit, dar nu trebuie să scriem despre astfel de prosteli decât după ce se vor legifera.
Anapoda cu drumul plus outfit dă plus, după cum, la vreme de beţie, cui pe cui se scoate. Strămoşii noştri au avut o părere clară despre dileli din astea, pe – alături cu drumul. Vedeau la circ femeia cu barbă, se închinau şi mergeau mai departe. Uneori, dileala se cultivă şi se întreţine, nu se importă.
Florin TĂNĂSESCU
